Iași – Orașul start-upurilor de succes

Ce e frumos la Iași, în afară de Palatul Culturii și Parcul Copou? Viitorul! Viitorul se conturează frumos la Iași pentru că sună a inovație, antreprenoriat și tehnologie! Se vorbește tot mai mult în ultimele luni despre ascensiunea Iașiului ca destinație business, despre modul profesionist în care se face outsourcing la Iași (orașul câștigând chiar „Emerging City of the Year” la Gala CEE Shared Services and Outsourcing Awards, anul acesta, în ianuarie).

Cu toate acestea însă, nu se vorbește destul de inovația și brandurile digitale pur românești ce s-au dezvoltat la Iași în ultimii ani. Așa că am plecat noi acolo, în căutarea start-upurilor de produs ce ajută la digitalizarea lumii pas cu pas. Cu ajutorul prietenilor noștri de la Pin Magazine și EXTIND, am descoperit ce ne-am dorit. Vă povestim și vouă aici, pe scurt, poveștile unor ieșeni de succes!

advertorial

ThinkOut – viitorul tău CFO digital

ThinkOut ajută managerii firmelor mici și mijlocii să aibă o privire de ansamblu clară asupra afacerii cu ajutorul analizei cash flow-ului. Platforma online interpretează direct tranzacțiile din conturile bancare, sintetizând, într-o formă ușor de înțeles, situația financiară curentă și perspectivele de viitor ale companiei.

La momentul lansării proiectului, Cristi Bârlădeanu, fondatorul ThinkOut, avea deja zece ani de experiență antreprenorială. Fiind managerul unei agenții de produse digitale, a avut ocazia să observe cum și alți antreprenori asemenea lui se străduiesc să analizeze performanța companiei din documente contabile, împreună cu tabele Excel și calcule nesfârșite. Această experiență l-a determinat să construiască o soluție pentru ca managerii să nu mai piardă ore pentru a descifra datele financiare, ci să se poată concentra pe dezvoltarea afacerii.

Platforma este deja lansată în România și start-upul a făcut deja următorul pas spre internaționalizare, deschizând un birou în Ungaria.

PixTeller – un tool (instrument) de design gratuit și ușor de utilizat!

Creat de un web-designer român, Alexandru Roznovat, și echipa sa în 2014, PixTeller este un studio de design rapid, cu template-uri (modele) de design gratuite, care pot fi editate oricând și personalizate în banere, meme-uri pentru Instagram sau orice altceva îți stârnește fantezia.

„Fiind un iubitor al tehnologiei, îmi place să fiu la curent cu inovațiile din mediul online, care, consider eu, conduc la consolidarea unei lumi mai bune și mai inteligente. Atunci când nu scriu cod, îmi place să navighez pe diverse site-uri științifice, în căutarea celor mai recente știri din tehnologie și inovație. Cam așa a prins viață și ideea PixTeller! În timp ce navigam pe o platformă online de social media, am fost impresionat de dorința tot mai mare a oamenilor de a se exprima prin intermediul imaginilor. La momentul respectiv, nu erau multe instrumente de design disponibile pe piață, iar cele existente nu erau prea accesibile, fiind destul de scumpe și greu de învățat. În acel moment, mi-am spus că este timpul pentru o schimbare și mi-am propus să ajut oamenii să descopere o lume a design-ului creativă, distractivă, accesibilă și ușor de folosit pentru toată lumea”, spune Alexandru, fondatorul companiei.

CargoPlanning – digitalizarea industriei de transport de marfă

O echipă din Iași dezvoltă platforma CargoPlanning – o platformă de transport de marfă care își propune să digitalizeze industria de logistică și de transport de marfă.

Platforma constă într-un sistem software de management și o rețea de peste 4000 de expeditori și fabrici din România și Europa. Instrumentul sprijină companiile care produc sau comercializează marfă în procesul de achiziție și planificarea a transporturilor împreună cu expeditorii, oferind eficiență și transparență părților implicate.

În cei peste doi ani de la înființare, prin CargoPlanning, au fost organizate transporturi de peste 8 milioane de euro și s-au livrat peste 1 milion de tone de mărfuri. Pentru următorii cinci ani, CargoPlanning își propune să alăture platformei cei mai mari și activi producători din regiune și să devină principala platformă de transport de marfă din Europa de Est.

BrandMentions – Află ce vorbește lumea despre compania ta pe Internet

BrandMentions e o cale eficientă de a-ți monitoriza compania, produsul sau numele în mediul online. De asemenea, BrandMentions este un instrument ce înregistrează toate discuțiile create în jurul brandului tău ori subiectele de care ești interesat cel mai mult.

BrandMentions susține că deține cea mai largă bază de date cu mențiuni, acoperind atât ziare, bloguri și forumuri din mediul online, precum și cele mai importante platforme social media.

Aplicația a fost dezvoltată 100% în Iași, de o echipă entuziastă condusă de Răzvan Gavrilaş, un tânăr antreprenor care se ghidează după următoarele cuvinte: „Cu cât cunoști mai multe despre afacerea, industria și competitorii tăi, cu atât mai mult poți învăța, adapta și, în cele din urmă, prospera. Orice business care dorește să aibă succes online trebuie să își monitorizeze brandul și să interacționeze în timp real cu cei care discută despre acesta.”

Pe lângă BrandMentions, Răzvan și echipa lui au dezvoltat de la zero și alte proiecte internaționale de succes din domeniul marketingului digital, toate fiind gândite și aduse la maturitate în Iași.

comentarii

Tags from the story
Alte articole de Pinmagazine.ro

HR Business Strategist, 7 Iunie, Iași

BusinessMark are placerea să vă invite la HR Business Strategist, eveniment adresat...
Citește

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *