Ești IT-ist? De ce să vii acasă. Sau de ce să nu mai pleci „afară”

Primăvară și vara trecută – cele ale reîntoarcerii acasă – au fost, poate, cele mai frumoase din viața mea de om matur. După o vreme de stat „afară”, vocea aceea care îți tot șoptește în inimă și în creier, „Something is missing”, tace. Sau o faci tu să tacă, să o amuțești, ca să te aperi, să rămâi întreg la minte.

Am emigrat din spirit de aventură

Sper să reușesc să scriu un text obiectiv, ferit de patetisme și afirmații patriotarde gratuite. Dacă mă va fură pe alocuri condeiul va fi pentru că scriu despre lucruri profund personale, la care m-am tot gândit în ultima vreme, fără să-mi acord niciodată răgazul de a le pune pe hârtie.

Îmi doresc foarte mult că povestea mea de viață să ajungă la cât mai mulți compatrioți, mai ales la acei așezați peste tot prin lumea mare, fără să abia curajul nici de a visa măcar la o eventuală reîntoarcere. De asemenea, mesajul este și pentru cei care vor să plece cu orice preț. Eu cred că plecarea cu tot dinadinsul nu e benefică pentru toată lumea, iar frică de schimbare și încremenirea în proiect sunt cei mai mari dușmani ai celor care au ple-cat deja.

Am emigrat la sfârșitul anilor ”90, din spirit de aventură mai ales și deloc pentru că îmi doream să trăiesc în afară țării mele. Mie îmi plăcea România, așa cum era ea. Bucureștiul, orașul în care locuiam atunci, cu teatrele lui, cu poveștile lui. Pentru mine, plecarea această a fost o provocare, am răspuns mai degrabă la întrebarea „De ce nu?” atunci când am plecat.

„Dacă faceți programare, 6 luni munciți aici în Canada și 6 luni veți stă în Hawai!”

Dar să încep cu începutul. Iașul este orașul meu de suflet. Aici am terminat terminat liceul și facultatea (de matematică). Deoarece pentru mine științele exacte au reprezentat întotdeauna doar unul dintre lucrurile care mă pasionau, m-am hotărât să plec la București să dau examen la facultatea de teatru, imediat după terminarea facultății de matematică. La decizia de a pleca a contribuit fundamental și faptul că Iașul era un oraș în care nu se întâmplă mai nimic la sfârșitul anilor 90 – nimic la teatru, la filarmonica mai erau uneori concerte, nici un club sau pub unde să să poți ascultă o muzică. Voiam să văd spectacole, să merg la concerte. În fine, dorința mea de efervescență culturală nu prea era acoperită în orașul natal. Pretextul plecării de acasă a fost un master în matematică pe care trebuia eu să-l fac numaidecât la București – mi-am ales special o secție care nu există la Iași ( trebuia să îmi motivez cumva, față de părinți, decizia).

După București, unde am petrecut vreo 3 ani frumoși, viață m-a aruncat în Canada, El Dorado-ul, pe atunci, pentru toată suflarea inginerească (și nu numai) din România. Toți visam să devenim programatori – o meserie care ne-ar fi oferit posibilitatea să facem o meserie interesantă și de a fi liber profesioniști ( credeam noi !) pentru restul vieților noastre. Un amic ne scria din Toronto : dacă faceți programare, 6 luni munciți aici în Canada și 6 luni veți stă în Hawai!! Cum puteam refuza o asemenea oferta ? Prin urmare, dusă am fost.

Uneori mai visezi noaptea o mare, un lan de grâu, creasta unui munte

Odată aterizata pe tărâmul făgăduinței, după nici un an de mers la cursuri și aclimatizare cu nouă realitate, m-am angajat în IT. Nu mai evoc aici începuturile – grele că orice începuturi, dar și foarte frumoase, deoarece totul era nou și interesant – cert este că după acest prim job a urmat altul, apoi un al treilea. Acest al treilea job a fost cu noroc, la o multinațională unde am învățat foarte multe lucruri, am cunoscut oameni minunați, am trăit întâmplări fabuloase.

Am venit mereu în țară în toți acești ani, și de fiecare dată reîntoarcerea la Toronto, care e un oraș frumos și ofertant, mă lasă cu inima arsă. Am început să mă gândesc la o eventuală reîntoarcere. Mi-am pregătit- o cu grijă această reîntoarcere – care se dorea, inițial, doar o încercare, doar ceva temporar. Am reușit să îmi păstrez job-ul – am convins oamenii de la compania mea că aș putea să fac același lucru din România – am reușit, prin urmare, să îmi iau job-ul cu mine în România. Probabil că unii dintre oamenii care locuiesc și lucrează afară – peste 20,000 de It-iști doar în Toronto și împrejurimi – ar putea să facă ceva asemănător.

Eu visez la momentul în care oamenii se vor întoarce masiv. Bineînțeles, e oarecum utopic să crezi că oamenii care în 15-20 de ani și-au făcut o viață altundeva, vor să sacrifice liniștea și confortul pentru țară de unde au plecat. Oamenii se obișnuiesc cu tot felul de lucruri. Acolo fiind, îți spui mereu: e bine aici, e bine așa, economia merge bine, totul e stabil. Uneori mai visezi noaptea o mare, un lan de grâu, creastă unui munte. După o vreme , vocea aceea care îți șoptește în inima și în creier, „Something is missing”…. ceva e parcă nu chiar așa cum ar trebui să fie, tace. Sau o faci tu să tacă – această fiind și o modalitate de autoapărare: la urmă urmei nu poți trăi tot timpul scindat între două lumi, două țări, două continente. La mine, până la urmă, dorul a fost mai mare decât dorința de a trăi într-o cu avantaje economice mai mari.

Și, uite așa, după aproape 18 ani de continent Nord American, m-am întors la Iași

Primăvară și vara trecută – cele ale reîntoarcerii acasă – au fost, poate, cele mai frumoase din viață mea de om matur.
Totul era viu, vibrant, colorat – trăiam o stare euforică doar plimbându-mă pe străzile dulcelui târg, mângâiată de lumina lui blândă, bucuroasă de întâlnirile cu prieteni vechi de o viață dar și de întâlnirile cu cei noi, care m-au primit cu căldură, cu curiozitate, cu interes. Cei noi sunt mai ales oamenii din comunitatea IT ieșeană. Probabil oamenii au contat cel mai mult la instalarea acestui sentiment de bine al meu și la instalarea certitudinii că am făcut bine că m-am întors, că acesta este locul unde vreau să trăiesc, că trebuie să rămân. Și am rămas.

Recunosc, sunt un om privilegiat. Fac meseria mea de IT-sit cu plăcere și pasi-une. Am cunoscut foarte mulți oameni frumoși aici care fac IT la nivelul cel mai performant posibil si discutând cu ei, mi-am dat seama că nu avem la Iași suficiente resurse pentru a acoperi necesarul pieței IT. Ce chilipir și ce bucurie – mi-am zis. Uite, pot să fac ceva. Pot să mă implic. Pot să contribui. Voi lucra într-un mediu social plin de efervescență, alături de toți acești oameni minunați, acasă la mine! Un câștig dublu – sufletesc, pentru că pot, în sfârșit, să fiu eu însămi, plenar, cu toate pasiunile și lucrurile care mă interesează (pe lângă meserie), dar și un câștig profesional. Ce pot face aici în IT nu aș fi putut să fac niciodată în nici un alt loc de pe planetă.

Nu ezitați să dați un semn

Prin urmare, dragi compatrioți de pretutindeni care lucrați în IT – e un moment prielnic să veniți acasă. Veniți și convingeți-va singuri. Mergeți doar la o conferință, două. IT-ul are nevoie de noi toți. Dragi oameni tineri care doriți să plecați definitiv – uitați-va ce se întâmplă în jurul vostru înainte de a vă urca în avion. Sau plecați și întoarceți-vă cu toată învățătură și experiență înapoi acasă. E și o datorie morală față de țară care ne-a școlit, la urmă urmei, să dăm ceva înapoi.

Dacă va pică ochii pe acest articol de undeva din Canada sau orice țară de pe planetă, nu ezitați să dați un semn. Împreună, putem să facem lucruri extraordinare.

De | 2016-06-14T09:13:45+00:00 14 iunie 2016|Categorii: Numarul 1, Oameni din IT|6 Comentarii

Despre autor:

6 Comments

  1. miki uhlyarik 19 iunie 2016 at 1:02 - Reply

    Dacă ești IT-ist trist … nu de alta, dar rimează.
    Eu, IT-ist (trist), plecat în opzeș-cinci am ars toate podurile și m-am considerat întotdeauna „plecat definitiv” (ca în pașaport) și, cu toate că înțeleg sentimentul, nu pot să mă aliez la punctul de vedere enunțat.

    • Diana 1 noiembrie 2016 at 10:46 - Reply

      Well, domnule It-is trist ( noi nu suntem tristi, ci veseli) – stai acolo la Toronto si fii trist in continuare! Habar nu ai ce frumos e acasa.

  2. Mihai 22 iunie 2016 at 10:28 - Reply

    Un articol trist scris de un om inca cu capul in nori. Daca as numi autorul drept un idealist, ar fi prea mult spus.

    Lucrez in IT. In Romania. Dupa ceva timp petrecut pe afara. Din ce in ce mai mult imi doresc sa plec iar, la nici 2 ani de la intoarcerea in tara. Si voi pleca in curand – cand voi avea familia mea.

    IT-istul nu mai pleaca afara pentru bani – raportul „salariu de ITist – cost de viata” cred ca este printre cele mai bune din lume in Romania. Iar individul matur nu mai pleaca pentru aventura.

    Romanii vor pleca pentru educatie – pentru sansa pe care o pot oferi copiilor. Vor pleca pentru un sistem medical care nu-i lasa sa moara. Vor pleca pentru mai putina birocratie, mai putina coruptie, mai multe oportunitati (nu financiare). Vor pleca pentru modele de urmat (nu politisti si politicieni corupti). Vor pleca pentru siguranta, pentru viitor.

    Vorbeam zilele trecute cu un doctor ce doreste sa emigreze dupa finalizarea rezidentiatului in Romania. Nu vrea sa plece pentru salariu, desi in Romania castiga 1.200 RON dupa aproape 10 ani de studiu+practica si este chirurg. Doreste sa plece pentru ca aici e nevoit sa isi lase pacientii sa moara. Pentru ca stie cum sa-i salveze, dar nu are cu ce. Si pentru ca procedurile medicale prezentate ca premiere inovatoare la stirile TV, sunt prezentate si predate in facultati din carti ale anilor ’70.

    Pentru asta plecam. Noi toti. Nu doar IT-istii. Iar in fata datoriei fata de tara, primeaza cea a viitorului familiei tale.

    • Diana 30 iunie 2016 at 18:27 - Reply

      Well, Mihai, nu e chiar asa cum zici dumneata. Avem probleme aici – dar si eu au problemele lor acolo. Vad ca faci parte din categoria inversunatilor. Cap in nori imi spunea profa de mate in liceu – mi-am amintit de o gramada de chestii frumoase datorita cuvintelor tale. Daca toata lumea pleaca – ce se intampla cu biata asta tara? Sunt oameni care incearca sa faca aici ceva – vreau sa fi printre ei.

  3. raul 6 iulie 2016 at 0:19 - Reply

    Diana, tine-mi si mie un loc linga geam. Aproape m-ai convins.

    R

  4. MiaTavu 13 decembrie 2017 at 23:06 - Reply

    Stii ce e cu adevarat trist? Ca unele comentarii sint sterse. Asta spune multe.

Lasa un comentariu