Viaţa mea sub influența inteligenței artificiale- Florian Blaga

„În esență, A.I. (I.A. – Inteligenta Artificiala), este programarea pe calculator care învață și se adaptează. Nu poate rezolva orice problemă, însă potențialul acestei tehnologii de a ne îmbunătăți viața este profund.” Așa își și începe Google noua „Cartă a principiilor IA – Google” publicată în această lună. De menționat că sunt părtinitor, așadar încep cu un „Disclaimer”, căci lucrez cu tehnologii Google în mediul profesional de 10 ani. – Florian Blaga Information Security Manager, Appsbroker Consulting

Cum arată conceptul de IA

Dacă am început cu IA, trebuie să continuăm cu „Machine learning”- M.L., care reprezintă „Învățarea auto mată de către calculatoare” și este o transformare prin care vom regândi modul în care vom facem totul, spune de asemenea Sundar Pichai, CEO-ul Google.

Învățarea automată de către calculatoare este o ramură a inteligenței artificiale, o modalitate de a rezolva probleme fără codare în mod explicit a soluției, un mod de a construi sisteme informatice care sa se îmbunătățească în timp.

Câteva exemple de utilizare în medicină

În luna mai, în cadrul conferinței Google I/O, specialiștii lor au prezentat influența IA prin tehnologiile care ajută medicii, aceștia începând să le utilizeze pentru diagnosticarea cancerului și prevenirea orbirii, de exemplu.

Sunt cu adevărat exaltat de potențialul IA în cadrul medicinei. Soția mea este medic și mereu îmi tot zicea de diagnosticul fundului de ochi în cadrul diabetului, fără ca eu să înțeleg prea multe la acea vreme.

Dar ce a reușit IA la Google în acest an, să extragă din imaginile standard de diagnoza a retinei, este extraordinar.

De la prezicerea riscului cardiovascular, la determinarea vârstei (reale vs. măsurate), a sexului, a faptului dacă ești fumător sau nu, diabetic sau nu și chiar ați determina indicele BMI și a presiunii sistolice.

Foarte grav este ca 415 milioane de persoane la nivel global au diabet zaharat, aproximativ 10% dintre acestea având retinopatie diabetică, cea mai rapidă cauză de creștere a orbirii.

Unele țări mai puțin dezvoltate duc chiar o lipsă majore de oftalmologi care pot diagnostica și ameliora boala, astfel că 45% dintre pacienți suferă o pierdere a vederii înainte de diagnosticare.

Acum putem înțelege mai clar impactul tehnologiei IA în acest domeniu și beneficiile pe care le avem.

Ca să adaug pe topic, radiologia este pusă la încercare de asemenea, un radiolog citește în medie examene pentru aproximativ 50 de pacienți pe zi, cu o medie de 425 imagini / examen (sau o imagine la fiecare 3-4 secunde). Și în acest domeniu IA aduce un ajutor mult așteptat.

Mai sunt multe de spus de medicină și impactul IA, dar să continuam cu ceva mai ușor de parcurs.

11 milioane de kilometri parcurși autonom, cu mașina

Anul trecut, Waymo, divizia autonomă de vehicule al companiei Alphabet, compania mamă Google, a atins un moment crucial pentru IA, fiind prima companie din lume care a lansat pe drumurile publice o mașină în modul de autonomie de nivel 4 deplin, prima care a mers și în Europa și compania cu cei mai mulți kilometri conduși autonom, mai exact 11 milioane de km, plus 11 miliarde de km în simulare computerizată. Totul în mașina Waymo este proiectat și construit pentru autonomie deplină bazata, bineînțeles, pe IA.

Combinația de senzori puternici oferă vehiculelor o vedere de 360 grade asupra lumii. Laserele pot vedea obiecte în trei dimensiuni, până la 300 de metri distanță, laserele cu rază scurtă de acțiune se concentrează pe partea laterală a vehiculului.

Radarele pot vedea sub vehicule și în jurul lor, urmărind obiecte în mișcare, de obicei ascunse ochiului uman. Waymo are șase modele de mașini, ultima adăugată fiind superbul Jaguar IPace, cu o baterie mai mare, capabilă să conducă toată ziua.

Ceilalți jucători de pe piață fie au pus pauză la programe de condus autonom (Uber și Nvidia ca urmare a ultimului accident), sau încă întâmpină probleme (GM Cruise, cu probleme de ezitare, încetinește și oprește în anumite situații).

Totuși, aceste proiecte sunt în derulare doar în anumite orașe, sunt încă obstacole multiple, mai ales legale, ce împiedică implementarea la scară largă.

Fără IA folosită la arme

Voi continua într-un număr viitor cu detaliile despre cum funcționează IA, aptitudinile care sunt necesare profilelor de angajați care vor sa lucreze în domeniul IA și o parte importantă pentru mine, implicațiile IA în securitatea informatică, dar și în munca IT în general, ce facem noi în companie pe topic, tot cu exemple ușor de înțeles.

7 obiective pentru aplicațiile bazate pe IA pe care Google le-a enumerat în Carta lor:

  1. IA trebuie să aducă beneficii din punct de vedere social;
  2. evitarea creării / consolidării părtinirilor nedrepte;
  3. aplicații IA sa fie construite și testate pentru siguranță;
  4. IA să considere responsabilitatea față de oameni;
  5. incorporarea principiilor de protecție a vieții private;
  6. susținerea unor standarde înalte de excelență științifică;
  7. punerea la dispoziție doar pentru utilizări care respectă aceste principii de mai sus.

De menționat și limitele de implementare a IA la Google, care nu va susține tehnologii IA ce pot cauza vătămare implicită, folosirea la arme sau acțiuni care ar răni oameni.

În acest moment, deși nu dezvoltă IA pentru a fi folosită la arme, Google va continua munca alături de guvern și armată în multe alte domenii. Acestea includ securitatea informatică, instruirea, recrutarea militară, asistența medicală a veteranilor și căutarea și salvarea persoanelor sau alte colaborări importante cu scopul de a menține membrii serviciilor și civilii în siguranță.

Acest ultim topic chiar necesită o dezbatere, dar până la următorul articol, vă las cu un un sfârșit mai cinic: IA a venit, IA a văzut, noi am dispărut.

Iar între timp, dacă vrei să aflii și alte opinii despre influența IA, click aici.
De | 2018-08-08T12:47:53+00:00 6 august 2018|Categorii: Fără categorie|0 Comentarii

Despre autor:

Lasa un comentariu