Centrul de Dezvoltare NESS din ansamblul Palas Iași își extinde activitatea și creează noi locuri de muncă

Ness Digital Engineering, unul dintre cei mai importanţi furnizori globali de servicii IT, își consolidează activitatea centrului de la Iași, din ansamblul Palas, adăugând în portofoliul său de clienți două mari companii din domeniile telecom, media & entertainment și HR software management industry.

Centrul de Dezvoltare Ness Digital Engineering (NDE) de la Iaşi, situat în clădirea de birouri United Business Center 2 (UBC 2), din ansamblul Palas, a anunțat recent că a încheiat două noi parteneriate strategice transantlantice. Furnizorul de soluții și servicii IT, care are în prezent, în România, 300 de angajați la Iași și 100 la Timișoara, a înregistrat o creștere a business-ului de aproape 50% anul trecut și, în următorii ani, va continua extinderea pe plan local.

Iașul are un potențial extraordinar din punct de vedere al acestei industrii. Acest aspect este confirmat și de cele două companii din US – nume reprezentative în industria telecom, media & entertainment, respectiv HR software management industry, care au ales un parteneriat pentru următorii ani cu NDE. Evoluția Centrului de Dezvoltare de la Iași a urmat cu curs ascendent, în concordanță cu obiectivele companiei și trendurile industriei, consolidând, astfel, poziția noastră pe piața de profil. Iașul ne demonstrează în continuare că reprezintă un valoros pol de talente, mai ales prin caracterul său de centru universitar, care asigură resurse bine pregătite, cu abilități competitive și competențe reale, atât tehnice, cât și lingvistice”, a declarat Ștefan Rusu, General Manager Ness România.

Specializările pe care compania le va acoperi în următoarele șase luni, prin atragerea a peste 70 de noi angajați, sunt: .NET, Python, iOS, Android, C++, JS.

Centrul de Dezvoltare Ness Digital Engineering de la Iaşi se află, din anul 2012, în clădirea de birouri UBC 2 a ansamblului multifuncțional Palas. Compania a crescut constant și și-a consolidat prezența la nivel local, ajungând la 300 de angajați, de zece ori mai mulți decât echipa inițială. Totodată, Ness Digital Engineering a închiriat progresiv toate cele şase etaje ale clădirii UBC 2, ocupând în prezent o suprafaţă de 4.200 mp.

Despre Ness

Centrul de Dezvoltare Ness de la Iaşi este unul dintre pilonii de succes pe care se sprijină strategia de dezvoltare a companiei Ness Digital Engineering la nivelul Europei. Ness Digital Engineering este lider de renume global în domeniul dezvoltării de produse şi platforme software, big data, user experience design şi servicii digitale. Ness Digital Engineering pune la dispoziţia clienţilor săi un portofoliu extins de soluţii şi servicii, folosind un model global unic de livrare, care combină echipe locale, în regim offshore şi nearshore.

Ness Digital Engineering are peste 3.000 de angajați care colaborează îndeaproape cu clienții din America de Nord, Europa și Asia, prin intermediul centrelor tehnologice și de design, care funcționează în Marea Britanie, România, Slovacia, India și Statele Unite.

Ness Digital Engineering are peste 200 de clienţi în peste 20 de ţări, între care se numără multe companii din topul Fortune 1000 și Software 500, din domenii cheie care includ educația, media și piața editorială, servicii financiare, turism, transport și divertisment, comerț, sport, software și tehnologie de înaltă calitate.

Dacă vrei să afli mai multe detalii despre evenimentele din Iași și nu doar, click aici.

De | 2018-08-10T12:01:06+00:00 7 august 2018|Categorii: EVENIMENTE|Taguri: , , , , |0 Comentarii

Despre autor:

Lasa un comentariu