Despre modele de acceleratoare, care este sursa banilor și programe care au dat lovitura

Marius Ursache, Eterni.mev

Trendul exploziv al startup-urilor este în continuă creștere pentru că, în prezent, tehnologia produce o uriașă valoare economică.

Acest fenomen are o parte bună și una proastă: este o tendință sănătoasă să îți dorești să ai propria firmă, dar partea proastă e că acest lucru a devenit deja o modă. E trendy să pornești un startup și se crede că e simplu să ai succes.

Însă, pentru un ecosistem antreprenorial sănătos și gata de performanțe, ai nevoie de trei lucruri esențiale și clare:

  • know-how
  • capital
  • „rebellion

Economii cu know-how, dar fără capital

Există economii de tip know-how, cum este și cea din România, care e o economie de tip outsourcing – o economie care nu-și vinde pe moment decât știința de a face.

În România, un startup care are succes și se validează pleacă imediat afară, spre smart money, deoarece România îi ofera numai know-how, dar fără capital suficient pentru a putea crește rapid.

De aceea, în Iași, 95 la sută din business este outsourcing, pentru că lipsește componenta de „rebellion”, dorința de a sparge bariere, care, pe lângă know-how (care există) și capital (care a început să se găsească – a se vedea inițiative de tipul TBNR in Iași, Techcelerator in Cluj, Gapminder etc.), ar fi cea de-a treia componentă esențială pentru succes.

Oamenii s-au așezat confortabil în middle-class prin salariile bune oferite de multinaționale și încă nu se gândesc la a-și revoluționa statutul. Sunt captivii unui salariu într-o companie mare.

Pe lângă aceste dezavantaje, mai există unul – capitalul românesc disponibil este dirijat frecvent în imobiliare, deoarece gradul de risc și return of investment în startup-uri nu sunt de încredere, fenomenul nu este matur.

Am observat această modă și în Singapore, nu este un fenomen specific României – cei care fac exit-uri din startup-uri new-tech investesc imediat majoritatea banilor în real-estate în loc să continue în tehnologie.

Economii cu capital, dar fără know-how

O economie cu capital dar fără know-how este o simplă economie de tip real-estate (vezi Arabia Saudită, Dubai etc).

Economii fără capital și fără know-how, dar cu „rebellion”

„Rebellion”are o traducere simplă – nu ești niciodată mulțumit într-un status-quo.

Dacă privim topurile mondiale ale dezvoltării, veți observa că țările care se plasează la coadă sunt pline de resurse de „rebeliune”, au o dorință reală de revanșă.

Nu au capital, nu au know-how, dar totuși reușesc să se dezvolte – soluția de mobile-based money transfer M-Pesa (care acum e oferită de Vodafone global) a fost dezvoltată în Kenya, ca să ofer un exemplu concret.

Economia care le are pe toate trei

Silicon Valley le-a avut pe toate trei – partea de rebellion a fost asigurată de cultura hippie a anilor ‘70, în care s-au format creierele de la Apple, Microsoft, Amazon etc.

De aceea, coasta de Est a SUA, unde există suficient capital, nu se ridică la același nivel în domeniul tehnologic cu California, cultura conservatoare a Estului nu a permis rebeliunea, nebunia „out-of-the-box” specifică Silicon Valley…

Dacă până acum tendința mondială era limpede – know-how-ul migrează după capital, inteligența urmează banii, în prezent situația s-a schimbat: a început să migreze capitalul după know-how. Tot mai multe instituții financiare au început să se extindă în România în căutare de idei valide.

De unde vin banii?

În Statele Unite, banii ce se investesc în startup-urile tehnologice sunt în totalitate privați. În Europa, în schimb, 70 % din banii care se investesc în tehnologie vin din surse publice (European Investment Fund (EIF) etc.)

În Singapore, statul are o strategie națională pe termen mai lung pentru startupuri – așa numita politică de 5:1. Pentru fiecare dolar privat atras de către un startup, statul îi mai dă până la 5 dolari.

În Coreea de Sud, guvernul a investit 26 miliarde de dolari în domeniul tehnologiei, raportul este de 9:1 în politica ba­nilor atrași – la un dolar atras din capitalul privat, startup-ul mai primește până la 9 dolari de la statul coreean.

În schimb, după părerea mea, Guvernul român nu a rezolvat nimic cu programele de susținere a industriei IT&C, exceptând impozitul zero la angajații din domeniul IT.

A ținut pe loc inteligența, cam asta a fost singura consecință pozitivă. Dar au lovit piața, pentru că au crescut artificial salariile și au omorât în acest fel orice inițiativă pe start-upuri, pentru că nimeni cu salariu mare într-o companie nu va risca pe cont propriu. Mai mult, finanțările semnificative au fost direcționate către firmele mari de outsourcing, iar creșterile nerealiste de salarii au blocat resursa inteligentă în multinaționale.

Acest fenomen e periculos pe termen lung. Deși pe termen scurt joburile create și nivelurile salariale crescute stimulează, pe termen lung ne pierdem competitivitatea economica și e posibil ca industria IT&C să urmeze destinul lohn-ului in textile.

De câte feluri sunt acceleratoarele

Tot mai multe guverne își dezvoltă strategic domeniul IT pentru a-și ține inteligența în țară și a genera plus-va­loare semnificativă.

Capitalul nu mai este la momentul prezent o problemă – problema este că deținătorii de capital nu înțeleg suficient de bine tehnologia pentru a investi în domeniu.

În Iași, acceleratorul de business TBNR a strâns 170.000 de euro de la persoane private în numai trei zile. Chiar dacă la acest nivel acceleratoarele de acest tip sunt „charity work” (cei implicați nu sunt motivați de câștiguri materiale), vor să ajute comunitatea de inovatori, doresc să schimbe mentalități și să impulsioneze inițiative.

Însă cu o floare nu se face primăvara. Un investitor în orice domeniu, un „limited partner” care investește 10.000 sau 1.000.000 de euro, vrea să știe cum startup-ul îi va multiplica acești bani de 3 ori în 10 ani. De ce ar investi în tehnologie și nu într-un bun imobiliar. Multe acceleratoare nici în afara României nu reușesc „în viață” pentru că nu au mentalitatea dură și eficientă a unui fond de investiții.

În prezent, există 3 tipuri de acceleratoare:

  • Cele care au în spate un fond de investiții – investitori care au plasat fonduri și vor return.
  • Acceleratoarele corporate – companiile nu pot fi foarte inovative pentru că au birocrație stufoasă și costuri mari, în schimb creează programe prin care finanțează start-upuri, externalizând astfel riscurile asociate inovației.
  • University accelerator/incubators – idei incipiente pe care încerci să le împingi la un nivel atractiv și sustenabil la care să primească investiții pentru a-și găsi clienți și modelul de business și de dezvoltare.

Sunt din ce în ce mai mulți bani pe acest domeniu, dar nu prea există inovatori, startup-uri care să știe cum să dezvolte un business de succes folosind acest capital și resursele tehnice.

Oricând ar putea veni în Iași un fond de 10 milioane de dolari care să investească în startup-uri inovative. Dar vor putea avea ei return of investment de 30 milioane de dolari în 10 ani?

În general, mentalitatea acceleratoarelor este de „spray and pray”, arunci cu bani la cât mai multe start-upuri și apoi te rogi ca măcar unul să reușească.

Aproape toată lumea ce pornește un startup tehnologic visează ca acesta să devină un unicorn – ceea ce e o mare prostie. Există părerea, larg răspândită, că în economia tehnologică, care se scaleaza global aproape instantaneu, trebuie să fii numărul unu sau nimic, că monopolul omoară tot în jur. Dar nu e așa, există milioane de businessuri mici și mijlocii în tehnologie care trăiesc foarte bine.

Unicornii nu fac neapărat bani – vezi exemplul Twitter. Strângi milioane de dolari din investiții dar fără să produci revenues. Iar în prezent sunt doar 175 companii în Statele Unite care sunt evaluate la peste 1 miliard de dolari.

Ca și UBER, care primește încă investiții fără să genereze profit. Acest model de unicorn este foarte restrâns.

99% din business-urile tehnologice sunt pe modelul de „cockroaches”, de gândac de bucătărie – îmi propun să rezist în condiții foarte dure de competiție și reușesc să cresc sustenabil.

Cum trebuie să se poziționeze corect un accelerator

Prin natura activității mele, am oferit consultanță și mentorat pentru peste 20 de acceleratoare din lume.

Prima mea întrebare este întotdeauna: ce anume urmărești să obții cu acest accelerator, care este scopul? Scopul ar trebui să fie definit foarte clar:

  • să înmulțesc banii investitorilor?
  • să schimb mediul local?
  • să dezvolt competențe antreprenoriale pentru studenții universității mele?

A doua întrebare: Care sunt elementele pe care le măsori ca să știi cât ai evoluat și unde ești?

În funcție de răspunsurile la aceste două întrebări, lucrăm la o structură de program specifică, dedicată respectivului accelerator.

Majoritatea acceleratoarelor generează un formular, îl pun pe site și ne spun: înscrieți-vă aici. Dar acceleratoarele bune, cele de real succes, nu procedează așa. Au corespondenți care se deplasează la toate prezentările de startup-uri, unde vânează prada care le convine.

Mai apoi, alte întrebări esențiale: Cum funcționează programul de accelerare? Este on-site, lucrezi într-un co-working space, creezi evenimente? Ce fel de mentori le aduci? Pe ce industrii te concentrezi?

Le recomand întotdeauna ca, înainte de a începe treaba și a pune mentorii la lucru, să facă contracte cu ei și să îi supună unor ore de training pentru a înțelege principiile și a-i așeza pe valorile pe care le urmărește acceleratorul, să vorbească cu toții aceeași limbă.

Fenomenul startup Chile

Dar din tot ce am întîlnit, cei mai inteligenți mi s-au părut chilienii. Ei m-au surprins cu o inițiativă foarte bine gândită la nivel de guvern – Startup Chile.

Agenția de investiții a guvernului, numită CORFO, a investit strategic în domenii ale economiei naționale încă din anii ‘50. Directorul acestei agenții este un personaj foarte puternic la nivel economic – CORFO deține jumătate din structura de metrou, din minerit, au făcut investiții strategice foarte serioase în ultimele decenii.

Însă în 2008 au realizat că au o economie de mărime medie, dar foarte dependentă de agricultură și de minereuri. Dacă piețele scad, economia lor era în pericol să se prăbușească.

Au decis la acel moment să se orienteze spre dezvoltarea tehnologică, prin urmare au lansat un program pentru startup-uri tehnologice în care să ofere minimum 40.000 de dolari pentru fiecare startup, la un număr anual de 300 de firme din afara țării. Condiția obligatorie era ca în cele 6 luni de acce­lerare, noile entități străine să facă transfer de know-how către startup-uri locale, să organizeze conferințe, meetup-uri etc. Nu erau obligați să angajeze sau să înființeze companii în Chile – numai să predea știința business-ului unui startup tehnologic local.

Primul an a atras 30 de firme străine, în al doilea an au venit 50, programele se suprapuneau și creau și un tip de comunitate tehnologică fără întreruperi.

La patru ani de la debutul programului, în 2012, am fost prezent și eu acolo, iar în 2014 am primit eu însumi finanțare de la STARTUP CHILE pentru Eterni.me.

La distanță de doi ani, am putut observa o diferența majoră, se organizau în Chile deja evenimente majore. Împreună cu alți 10 participanți în program și cu ajutorul Startup Chile am reușit să organizăm cea mai mare conferință de robotică din America Latină, cu peste 7.000 de participanți, numărul de fonduri care veniseră crescuse foarte mult, erau multe prezențe și din SUA.

La acest moment, programul Startup Chile a fost diversificat. Obiectivul lor inițial nu a fost să creeze joburi, au urmărit un lucru esențial pe termen lung – să transfere know-how tehnologic și să facă un eficient PR extern, transformând Chile într-un tigru new-tech. Ideea inoculată global era simplă – vrei să faci business în tehnologie, te duci la Santiago de Chile. Și iată că au reușit pe deplin: după zece ani de la începutul programului, Chile este o forță în noile tehnologii.

Marius Ursache este designer, consultant pe inovație pentru companii și acceleratoare din întreaga lume, și antreprenor. Mentor&Teaching fellow la MIT Global Entrepreneurship Bootcamp, co-fondator Grapefruit (Iași), Discipline Entrepreneurship Toolbox (San Francisco), Eterni.me (San Francisco).

POLONIA

Spre exemplu, MIT Bootcamp , MIT Enterprise Forum – care își au plasate în Polonia centrele de operațiuni pentru Europa de Est – nu oferă nici investiții financiare și nici nu urmăresc să obțină equity de la startup-urile selectate. Acestea sunt accelerate timp de 3 luni, după care urmează un demo day, iar la final cele din top ten sunt relocate la Boston sau la Cambridge, unde sunt puse în contact cu ecosistemul de la MIT.

În Polonia vin foarte multe fonduri de investiții din Germania. Când startup-urile poloneze devin relevante dincolo de Polonia, apar investitorii germani. Fondurile au cumva o regulă simplă – preferă să investească în general în zone apropiate, de obicei la o oră de zbor de cei în care ți-ai plasat banii și încrederea.

BULGARIA

Am mentorat la două acceleratoare în Bulgaria (Eleven și Launch Hub), pornite cu fonduri europene Jeremy (Geremi). Trebuie să spun că părerea mea este că bulgarii au făcut pași mari, cred că sunt cam cu 7 ani înaintea României. Sunt investiții consistente, de la 250.000 de euro în sus, la acceleratoare precum Launch Hub, unde deja poți dezvolta lucruri serioase.

AUSTRALIA

În Australia, statul Queensland și-a propus să urce în topul internațional al inovației și să creeze valoare locală, prin urmare s-au gândit să lanseze un program de promovare a tehnologiei, copiat dupa Startup Chile, lucru pe care îl și recunosc. Programul australian, pentru care am oferit consultanță, are o schema la fel de simplă, dar eficientă – oferă 100.000 de dolari australieni pentru fiecare startup înființat în statul Queensland. Programul a început în decembrie 2016 și în primul an a avut 25 de startup-uri, iar în al doilea an 30.

 

 

 

De | 2018-09-19T19:22:52+00:00 19 septembrie 2018|Categorii: Fără categorie, Numarul 8, Tendințe și analize|0 Comentarii

Despre autor:

Lasa un comentariu