Endava – Patru povești diferite despre cum tehnologia îți aduce succes

Endava este o companie de servicii IT publică, cu peste 17 ani de experiență în domeniu, lucrând cu unele dintre cele mai mari companii la nivel internațional din domeniile financiar-bancar, asigurări, telecomunicații, media, technologie și retail.

Prin soluțiile sale de Digital Evolution, Agile Transformation și Automation, Endava își ajută clienții să atingă un nivel mai ridicat de interactivitate, flexibilitate și eficiență în activitatea lor.

Endava are peste 4.700 de angajați în sediile sale din America de Nord, Europa de Vest și in centrele de livrare din România, Moldova, Macedonia, Serbia, Bulgaria, Columbia, Argentina, Uruguay și Venezuela.

Ștefana Ghețu – Head of Development, Iași

Mitul cum că IT-știi sunt doar tehnici este demontat constant în echipele de proiecte

Mi-am început carieră în IT cu un internship de trei luni la Research Institute for Operations Management (Forschungsinstitut für Rationalisierung) din cadrul Universității din Aachen.

Am continuat că junior java developer la Embarcadero și apoi la Endava.

Am pornit că developer, am crescut la Development Lead, am jucat roluri de Scrum Master sau Project Manager în proiecte din domenii variate și care m-au expus la din ce în ce mai multe responsabilități, de la design și implementarea de soluții tehnice, la definirea modalităților de livrare, motivarea echipei.

Din octombrie 2016 am acceptat o nouă provocare, și anume aceea de Head of Development.

Păstrarea unui echilibru între nevoile oamenilor, ale proiectelor și ale companiei, identificarea nevoilor de training, menținerea la curent cu trendurile din piață, atragerea de noi oportunități astfel încât fiecare programator să poată performa la potențialul maxim, reprezentarea vocii departamentului de dezvoltare în cadrul întregii companii sunt doar câteva din obiectivele mele zilnice.

Pe lângă proiecte și obiectivele mele de zi cu zi, foarte important pentru mine este să contribui la creșterea comunității de IT din Iași, să ajut generațiile noi de progra­matori să înceapă o carieră de succes și astfel am ales să pun în practică și pasiunea pedagogică: am ținut laboratoare la Facultatea de Informatică, sunt Java Trainer la Școală informală de IT și, timp de câțiva ani, am coordonat programele de juniori în Endava.

Încă din adolescență am fost curioasă să aflu în ce direcție se va dezvoltă următoarea generație și am intuit că tehnologia va jucă un rol important. Cred că domeniul IT îmbină foarte bine zona tehnică cu factorul uman.

Ca Head of Development am oportunitatea de a fi responsabilă de un departament de mai mult de 200 de developeri și asta vine cu o serie de satisfacții, dar și provocări. Aspectele care mă motivează zilnic sunt legate de impactul pe care îl văd în evoluția fiecăruia, prin programul de career coaching.

Ce aș spune unei absolvente de liceu este să ia cu adevărat în considerare opțiunea unei cariere în IT pentru că ar însemna că devine un profesionist complet: cunoștințele tehnice îmbinate cu competențe soft, precum team work și people management sau client facing, sunt într-un balans foarte atrăgător. IT-ul te expune la multe contexte și multe provocări.

Mitul cum că IT-știi sunt doar tehnici este demontat constant în echipele de proiecte unde, pe lângă provocările tehnice, subiecte ce țin de interacțiune și soft skills sunt abordate în fiecare zi.

Andreea Rogojan – Senior UX Designer

Chiar dacă am studiat arte plastice, mă consider o persoană tehnică și analitică

Sunt o persoană care în general se plictisește repede și caută tot timpul să facă sau să învețe ceva nou și, nu în ultimul rând, să evolueze. Am studiat arte plastice (pictură) iar după absolvire nu eram foarte sigură de ceea ce vreau să fac mai departe, dar știam că am o pasiune aparte pentru tehnologie, noutate și artă… iar asta m-a determinat să mă gândesc la o carieră în design (în vremea respectivă web design), neștiind exact cu ce se mănâncă.

De-a lungul anilor (cam 10 la număr) am căutat să învăț cât de multe despre digital design. Am experimentat într-un fel sau altul diferite medii de digital (web, print, fotografie, film, marketing, codare) că mai apoi să se contureze actualul rol și anume cel de User Experience Designer.

Am fost dintotdeauna pasionată de tehnologie și de cât de repede evoluează. Chiar dacă am studiat arte plastice, mă consider o persoană tehnică și analitică.

Never settle for a boring job!  There’s always space for more… și o chestie pe care o citisem mai demult și mi-a rămas în minte, cumva ghidân­du-mă pe cât posibil, a fost faptul că bad clients will only attract more clients of the same type…

Ștefana Botezatu – Test Lead

Am intrat în IT împinsă de curiozitate și dorința de a-mi testa cunoștințele

După facultate am cochetat cu rolul de profesor de informatică la diferite licee din Iași pentru o perioadă de 5 ani.

Am acceptat apoi oportunitatea de a fi parte a marii industrii automotive germane.

Criza economică din 2009 m-a reorientat către desktop applications and application tools. Perioada asta m-a ajutat să cunosc cultură americană.

După 4 ani am schimbat către web applications, dintr-o firmă de produs către outsourcing. Și încă nu mă gândesc să schimb. Rolul meu actual este de Test Lead pentru o echipă de automation testers distribuită în trei țări: România, Moldova și Polonia.

Dorința de a-mi exersa cunoștințele acumulate în facultate legate de ingineria calculatoarelor și curiozitatea să văd cum e și dacă îmi place astea au fost motoarele mele către IT. Ce m-a făcut să rămân a fost partea practică a aplicării teoriei, să vezi că poți produce un impact, că vor fi oameni cărora aplicația la care ai lucrat le va face viață mai ușoară.

Din perspectivă rolului de test lead e motivant să vezi efectele finale ale muncii tale de descoperire de noi tehnologii și metode de lucru în echipă, organizare, orchestrare.

Din perspectiva rolului de career coach e motivant să vezi în timp evoluția și progresul din neexperimentat sau cu puțină experiență în profesionistul care câștigă încrederea celor cu care lucrează, profesionistul care și-a găsit locul lui în industrie, motivat și încrezător să experimenteze și să adopte noi tehnologii.

Claudia Ciobanu – Senior Test Lead

Cel mai mult mă motivează să influențez pozitiv colegii din jur

Am început să lucrez pe testare acum mai bine de 10 ani. Începutul a fost destul de abrupt, într-un an învățând bazele pentru tot ce am făcut apoi.

După o perioadă în care am sedimentat ceea ce am învățat, am rea­lizat că pot face mai mult și am acceptat să fiu test lead-ul unei echipe mici.

De acolo totul a venit natural, am luat încontinuu mai multe responsabilități și am considerat toate provocările că oportunități de învățare.

Astfel am ajuns să am o echipă de 13 testeri și mai târziu să fiu head of testing în Skopje și apoi test manager pentru o echipă de 35-42 testeri distribuiți pe 4-5 delivery units și în 11-15 proiecte.

Toate rolurile au apărut la momentul în care eram pregătită pentru ele, ceea ce mi-a asigurat succesul. Acum am început să lucrez pentru un alt client ca test manager și tocmai m-am relocat în Londra.

Sunt nerăbdătoare să învăț, să mă învețe și să îi învăț.

Am terminat liceul economic și, când să dau la facultate, aveam de ales între a continua pe economic sau să fac altceva care să mă ajute să îmi găsesc un loc de muncă ușor. Am realizat că prea multe persoane termină FEAA și șansele să am succes sunt mici, așa că am decis să merg la matematică, secția matematică-informatică.

Apoi, aproape de absolvirea facultății, am început să mă duc la târguri de job-uri și am fost la atâtea încât, la un moment dat, persoanele din recrutare deja mă știau pe nume și îmi ziceau să nu le mai las CV-ul că îl au.

În testare îmi doream să fiu de mult – când eram mică mama făcea manometre și îmi spunea ce face ca să fie de calitate. Apoi în liceu a fost un subiect care se referea la calitatea produselor alimentare și am început să îmi doresc să devin inspector sanitar.

Când am început însă să învăț software am realizat că se poate verifica calitatea oricărui produs și atunci această poveste m-a ajutat să îmi găsesc primul job, alături de calitățile pe care le am și cele pe care le-am câștigat din studii.

Sunt multe lucruri care mă motivează, dar am realizat că cel mai mult contează dacă influențez pozitiv colegii din jur.

Unei absolvente care ar dori sa urmeze o carieră în IT i-aș spune că totul ține de personalitate. Să nu fie niciodată mulțumită cu status quo și să caute să aducă valoare care să o auto-motiveze.

De | 2018-10-26T14:47:21+02:00 25 octombrie 2018|Categorii: Numarul 10, Oameni din IT|0 Comentarii

Despre autor:

Lasa un comentariu