Cum reziști la naveta zilnică acasă-job cu geamantanul de emoții

Teodor Răileanu-Olariu

psiholog

PIN magazine deschide cu acest număr un serial de articole cu sfaturi practice la problemele psihologice create de munca pe care o faci sau de locul tău de muncă. Cerințele absolut vitale pentru performanță în domeniul IT țin de rapiditate, flexibilitate, eficiență. Dar dacă nu le poți face față?

Fie că faci parte dintr-o comunitate corporatistă, cu sute de colegi și structuri organizaționale complexe și științific manageriate, fie că ești un pionier dintr-un start-up creativ și de nișă, munca cu ultimele tehnologii oferă unul dintre cele mai puternice sentimente de apartenență, de împlinire și de securitate.

Dar, până la urmă, totul se rezumă la clienți mulțumiți, cu aplicații inovative, predate la timp și cu minim de bug-uri.

Deci, cerințele absolut vitale pentru performanță în acest domeniu țin de rapiditate, flexibilitate, eficiență.

Doar că adesea, teoria se lovește de viață. Fiind om, nu poți fi la fel de eficient și de predictibil ca un device automatizat tocmai fiindcă calitățile tale speciale (creativitatea, inovația, plasticitatea ideilor și a viziunii) țin de emoții și de interacțiunea lor cu gândurile tale raționale.

Prin urmare, ansamblul emoțiilor și sentimentelor (adică întreg universul tău afectiv) îți este totodată și cel mai mare atu și cea mai mare vulnerabilitate.

Emoțiile fac K.O. Rațiunea

Din capul locului trebuie să fim conștienți că Afectivitatea (sau universul nostru afectiv) este lipită de viața noastră psihică de zi cu zi ca scaiul de om.

Nu există proces psihic care să nu aibă o aură afectivă, o nuanță de trăire, de emoție. Orice decizie, oricât de rațională și rece ar părea, pune în balanță plăcere sau neplăcere, teamă sau nerăbdare, amintiri plăcute sau nu, preferințe, dorințe, vise și așteptări. Toate acestea alterează procesul deciziei, cel mai adesea fără să ne dăm seama, într-un mod subconștient.

Dacă ar fi să simplificăm teoria științifică și să facem un mic rabat de la precizia terminologică, am putea spune că universul nostru afectiv este alcătuit din afecte, emoții, sentimente și pasiuni.

  • Afectele sunt trăiri nedefinite, primare și care scapă controlului rațional, multe fiind generate de sisteme automate, chiar hormonale (spre exemplu: furia, agresivitatea oarbă, accesele de râs, starea de groază).
  • Emoțiile sunt reacții afective mai complexe, spontane totodată, care pot fi modelate cultural, adică educate și învățate (bucuria, tristețea, simpatia, speranța etc.).
  • Sentimentele (respectul, admirația, disprețul ș.a.) sunt cele mai complexe structuri afective, se construiesc treptat și sunt stabile în timp, chiar în absența obiectului lor (poți admira pe cineva și în absența lui); au o componentă rațională foarte pregnantă (știi de ce admiri pe cineva) și conțin adesea elemente care sunt parte a unor decizii (te-ai gândit mult și alegi să disprețuiești pe cineva).
  • Pasiunile (iubirea, ura, avariția, ambiția) sunt trăiri afective extrem de intense, violente emoțional, dar stabile și durabile totodată și care sunt orientate spre un obiect exclusiv (iubirea este pentru cineva sau ceva anume, special); sursele pasiunii sunt cel mai adesea inconștiente și instinctuale. Ținute în frâu de discernământ, pasiunile sunt foarte fecunde, dar scăpate de sub control devin distructive (crime din gelozie, mizeria din zgârcenie). Toate aceste trăiri emoționale sunt fluide, putând trece dintr-o categorie în alta, unele mai ușor, altele mai lent.

Unul dintre stâlpii psihologiei este dat de principiul determinismului, adică orice comportament (a se înțelege „o manifestare concretă a unei trăiri sau a unei decizii“) are o cauză psihologică bine definită și identificabilă. Aceste cauze sunt fie de natură rațională, fie afectivă.

Adică, fie îi spui unui coleg de birou „nu vreau să fac acest proiect“ și te întorci și pleci (alegere rațională), fie izbucnești în râs la un banc bun (reacție afectivă), dar toate aceste comportamente sunt cauzate de un proces psihic.

Tocmai acest determinism este punctul de plecare în a explica multe din comportamentele noastre sau ale celor din jur. Dacă în cazul rațiunii mai întâi are loc o cântărire a opțiunilor, apoi luarea unei decizii și abia ulterior are loc comportamentul, în cazul emoțiilor comportamentul apare nemediat, fără prea multe filtre, ca o reacție directă ce, de foarte multe ori, scapă controlului rațional.

Mai mult, foarte multe din reacțiile afective sunt direct legate de așa-zisul „creier primitiv“ (sau „reptilian“), adică de instinctele noastre ca specie. „Luptă“ sau „fugi“ sunt comportamente determinate direct de o emoție (frică, spaimă, amenințare), iar sistemul nervos parasimpatic declanșează secreții de hormoni care pregătesc organismul. Prin urmare, întregul nostru univers afectiv are urâcioasa tendință de a ocoli rațiunea și decizia gândită „la rece“.

Și, de aici, începe de fapt călătoria noastră cu bagajul emoțional.

Cine ne încarcă geamantanul?

Dacă ar fi să privim metaforic Afectivitatea ca un mare acumulator sau o baterie, putem constata că emoțiile ne dau energia (motivația de a ne da jos din pat și a face lucruri) de a merge la job, de a ieși cu prietenii, de a vorbi cu unii (sau cu alții) și toate celelalte.

În același fel, tot ceea ce facem de-a lungul zilei, săptămânii sau chiar a anilor, ne atinge și ne „încarcă“ emoțional. Lucrurile plăcute ne fac să fim „zmeii“ departamentului; cele neplăcute ne fac să tragem de timp în terminarea unui task și să ajungem rupți de oboseală acasă. Practic, tot ce facem peste zi ne încarcă sau ne seacă de energie emoțională.

Petrecute repetat, aceste fenomene afective lasă urme în modul în care comunicăm cu ceilalți, cum lucrăm în echipă sau individual, cum ne comportăm în cazul conflictelor sau al negocierilor.

Stresul, de care suntem mai mult sau mai puțini conștienți, nu este altceva decât „supraîncărcarea“ acumulatorului numit Afectivitate. Sau, încărcarea bagajului emoțional!

Stresul, constant și repetat, duce la cele mai aiuritoare afecțiuni psihice (atenție, nu boli psihiatrice!) cum ar fi

  • celebrul sindrom „burn out“ (foarte frecvent la workaholici),
  • episoade depresive (care, în timp, duc la boala numită depresie),
  • sindrom de anxietate (o teamă difuză fără un obiect precis al fricii)
  • sau chiar manifestări psihosomatice (atacuri de panică, transpirații reci, plâns din senin, gastrită, ulcer, diabet – da, diabetul se face de la stres, nu de la zahăr!).

Însă, stresul nu se acumulează doar la serviciu, ci și acasă. Treburile casnice, aprovizionarea cu alimente, renovarea, somnul insuficient și de proastă calitate, conflictele cu partenerul/partenera toate acestea aduc o cantitate surprinzător de mare de stres.

Cu scurte pauze, viața oricăruia dintre noi se împarte între „acasă“ și „la job“. Aceste două medii sociale sau, mai plastic, „acvarii“ în care ne ducem existența cotidiană nu sunt, cum ar fi ideal, complet separate. Fiindcă toate procesele psihice complexe, mai ales cele afective, au o inerție mare (nu ne putem opri brusc din a ne simți bine sau din a iubi), este inevitabil transferul bagajului emoțional de acasă către serviciu și viceversa.

Ilustrativ, să luăm un caz ipotetic: o ceartă cu soția sau iubita (mai ales nerezolvată înainte de culcare) va fi dusă la serviciu, în bagajul emoțional, a doua zi dis-de-dimineață și va fi inclusă în încărcarea emoțională dată de sarcinile de lucru. Zi grea, multe task-uri, discuții în echipă, deadline depășit etc. Bagajul, acum mult mai greu, este transferat seara din nou către casă cu un plus de stres și de la statul cu zecile de minute în traficul rutier. Acasă, locul visat ca oază de liniște și refugiu, este în continuare un teatru de război, adesea mut (cea mai distructivă formă a unui conflict conjugal). Orice supapă afectivă deschisă (controlat prin discuții sau necontrolat, prin izbucnire) va duce la eliberarea întregului bagaj emoțional. Astfel ajung oamenii să se certe din „nimic“!

Și acum ce fac?

Bun, dar cum separi emoțional cele două acvarii, acasă și serviciu? Răspunsul zen ar fi că „totul se învață“. Înțelegând cum funcționează emoțiile, cum te afectează și ce reacții ai în anumite situații, ajungi să le privești cu alți ochi. Apoi, pasul următor presupune să dezvolți noi modele de comportament (pattern-uri) care presupun modificarea modului în care reacționezi. Dacă atunci când cineva îți contestă meritele răspunzi cel mai adesea prin a pleca trântind ușa, poți învăța să zâmbești și să aduci argumente punctuale în favoarea ta.

Evident, teoria este cel mai adesea bine cunoscută prin intermediul training-urilor de inteligență emoțională, managementul conflictelor sau cursurilor de comunicare. Însă, după cum spuneam anterior, viața bate teoria, iar soluția, cel mai adesea, este (precum dietele personalizate!) „antrenamentul“ individual, 1-to-1. Pe scurt psihoterapie și dezvoltare personală făcute de profesioniști avizați și acreditați fiindcă fiecare om este un individ unic și irepetabil, iar „soluția magică“ la aceste probleme ține de rețeta „custom made“ pentru fiecare dintre noi în parte.

În numărul următor, soluții practice la problemele psihologice create de munca ta sau de locul tău de muncă.

Psih. Teodor Răileanu-Olariu

Cu specializare în psihoterapie și psihologie socială, Teodor Răileanu-Olariu are experiență de peste 15 ani în psihologie politică (strategii politice, consultant de imagine și editorialist Adevărul).

Din 2012 activează în domeniul psihoterapiei (eriksoniană și hipnoză) și al training-urilor ce vizează în principal managementul emoțional, comunicarea (în cuplu și în societate), asertivitate și discurs.

De | 2019-05-28T15:44:42+02:00 28 mai 2019|Categorii: Oameni din IT|0 Comentarii

Despre autor:

Lasa un comentariu