Publicația industriei TECH regionale

Atitudine profesională sau brand? Cum te vezi tu și cum te văd colegii tăi

Cu anii de experiență adunați într-un domeniu și la un angajator poți cădea în următoarea capcană profesională – că așa cum faci tu e cel mai bine, că ești super bun deja ca să mai investești în tine, că ai fost la suficiente evenimente, că ai văzut și auzit suficiente – și devii viu profesional doar de la 09.00 la 17.00.
Despre conceptul de identitate
Îl consider un comportament provocat de inerția profesională cu care trec săptămânile și rezolvi diverse situații la serviciu, inclusiv apariția orgoliului care apare odată cu expertiza.
Cum ar fi dacă am cere un review sincer de la cei cu care lucrezi și am face o comparație cu ceea ce crezi tu că se zice și crede despre tine? Ce ai zice despre tine profesional dacă ar fi să te descrii în câteva fraze? Oare cât de deschis ai fi, la nivelul tău, să vezi cum te percep profesional colegii sau oameni din organizații conexe cu care lucrezi?
În ziua de astăzi totul gravitează în jurul unui nume și a unei identități și aduc după sine percepții din partea celor din jur. Ne prezentăm unde ne-am petrecut vacanțele după numele locației, iar telefonul după numele brandului. Totul e în jurul unui concept și unei identități – fie că vorbim de o persoană publică, până la profesie. În cele din urmă și când cauți ceva pe Google folosești un nume chiar și pentru a găsi o poză, este?
Ce este reputația profesională?
Așa cum alegerea unor meserii se fac pe baza percepției legate de: reputația activității în sine (ex: medic, avocat), a uniformei purtate (ex: haina militară), a inițialelor abreviate (ex: Prof. Dr.), sau a unui venit decent asigurat (ex: cariera în IT), putem înțelege că profesia poate avea la rândul ei un brand.
Importanța specialiștilor și a departamentului de HR a crescut odată intrarea industriei IT în România. HR-ul nu a mai fost considerat doar ca doamnele de la personal, posibil cu un dosar la braț – ci, HR-ul s-a transformat în consultant pentru management. Prin intermediul său acum poți să dezvolți toată povestea și valorile organizației.

Brandul personal pentru specialistul de HR devine o nouă atitudine profesională!

Adică poți verifica satisfacția la locul de muncă, poți înțelege de ce au ales unii colegi să părăsească compania, se rezolvă probleme de comunicare, are expertize nișate, precum determinarea unui plan de carieră și criterii de evaluare a activității. Are roluri de PR, de marketing, de negociere și mai ales de sales. În majoritatea cazurilor cu omul de HR te întâlnești prima dată în procesul de recrutare.
Brandul specialistului de HR
Dar câți dintre specialiștii de HR aleg să aibă un brand personal? Adică aleg de la pagina de Linkedin, până la o întâlnire de networking să se prezinte fluent și cu autenticitate fără să menționeze nimic de angajator. E ca în exemplul de marketing – dacă dăm brandul jos (în cazul de față compania la care lucrăm) cât de cunoscut mai e numele produsului? Ori dacă mâine se întâmplă să se încheie o colaborare profesională și te duci în piață, cât de cunoscut e numele tău? Ai ce zice mai mult despre tine decât ce faci în cele 8 ore la birou?
Așadar, a fi conștient că e nevoie de un brand al specialistului de HR, înseamnă că ai și tu pelerina ta (cu povestea și valorile tale), nu numai cea a angajatorului. Înseamnă să ajungi la un nivel de maturitate personală și profesională în care îți e drag că te poți diferenția – fără nici un orgoliu, la tine în companie și cât și în rândul celorlalți specialiști. E momentul când decizi să ai autenticitatea ta de la deciziile pe care le iei, până la cum ești acasă cu familia.
Brandul profesional e un mix de componente și trebuie privit ca atare

  • Primul ingredient îl văd notorietatea numelui – cât de ușor îți recunoaște cineva numele în piața din Iași, fără să mai menționezi nimic altceva? Dacă dăm o căutare Google de câte ori îți apare numele? Zici tot numele atunci când strângi mâna cuiva atunci când faci networking? (exemplu: Diana Avirvarei sau Avirvarei Diana?)
  • Apoi, vizibilitatea în online e un alt aspect important pentru brand. Și pentru că discutăm de specialistul de HR, aici mă refer în mod expres la profilul de Linkedin – prin acuratețea informațiilor, dacă ai toate informațiile de contact puse, sau dacă lași doar logo-ul angajatorului să vorbească despre tine sau ai și proiectele tale? Ori ai aceeași poză de profil pentru toate canalele de comunicare pe care le folosești? Fotografia de profil ce exprimă?
  • În altă ordine de idei, imaginea ta mai este completată și de opiniile celor din companie și din exterior despre tine. Este foarte relevant ce zic și cei din echipă cu care interacționezi, sau din departament, management, sau altă sucursală. Dar aici includ și organisme din exteriorul companiei – instituții, parteneri sau alți terți. Dacă decizi să ai o imagine de ansamblu despre tine, poți începe să răspunzi la următoarele două întrebări: când a fost ultima dată când ai cerut un feedback despre cum ești tu și cât de confortabil te mai simți să ceri feedback?
  • Mergând mai departe cu brandul specialistului de HR, mai amintim și de altă componentă – fie că vorbim de baza de candidați activi pentru recrutare, sau pe zona de administrativ expertiza și know how-ul din zona de HR îți creionează credibilitatea de specialist. Chiar și atunci când nu știi ceva și lași celui din fața ta siguranța că știi cum să te documentezi și vii cu soluția cea mai bună pentru organizație. Se va simți din prima curiozitatea și interesul de a înțelege de ce unele lucruri funcționează într-un fel sau altul, și plăcerea de a rezolva chestiuni mai complicate.
  • Apoi, atunci când știi că îți place ce faci și ai un răspuns autentic de ce faci HR – înseamnă că ai și un plan de carieră clar. Nu e precum întrebarea – ce vei face în 5 ani? Ci, e despre ce parte din HR vrei să îți însușești în următorii ani, ce mai vrei să înveți nou, ce mentor ai, ori spre ce vrei să te îndrepți. Cariera asumată înseamnă că tu decizi spre ce vrei să te îndrepți și nu mai lași să fie o conjunctură a ce ți se întâmplă profesional.
  • În cele din urmă, după ce îți e clar cum arată planul tău de carieră, începi să îți dorești proiecte personale. Trăim vremurile când ce faci profesional nu se mai măsoară doar cu ce faci la serviciu, ci și cu ce faci extra. E vorba de acel sentiment intrinsec de satisfacție, pentru a crea ceva de la zero, iar munca ta devine punct de reper pentru ceilalți. Când expertiza ta poate să ducă la o altă abordare profesională și poți împărtăși și dărui din ceea ce știi. De aia și rolul comunităților în care specialiștii discută, iar în urma întâlnirilor se generează idei și proiecte noi.

Iată deci cât de complex e brandul specialistului de HR și de ce merită din plin diferențierea și o transformare a ta, prin managementul schimbării.
În concluzie
Închei acest articol cu întrebarea: și totuși cum începi să ai un brand personal?

  • Un prim pas îți iei un timp de meditare și începi să îți pui întrebări despre tine. Aduni răspunsuri pentru – de ce ai ales să faci HR, până la ce zic ceilalți despre tine?
  • Apoi, începi să îți dezvolți identitatea. Te gândești la strategii și căi prin care poți crește profesional controlat de tine.
  • După, începi să lansezi și să introduci brandul tău. De la cum intri în companie dimineața, până la cum iei decizii alături de echipa de management.
  • Și în ultimul rând, faci countinuous integration – brandul e un aspect la care se lucrează în mod constant. Aici nu e loc să te oprești; trebuie menținut și ajustat mereu. Te predispune în cele din urmă să fii viu profesional.

Brandul personal pentru specialistul de HR devine o nouă atitudine profesională! Și odată cu el înseamnă că te faci tu responsabil pentru ce ți se întâmplă profesional și nu mai lași să fie loc de conjuncturi mai puțin favorabile carierei tale și apoi să te plângi că nu investește angajatorul în tine. E momentul când poți privi cu sinceritate către tine și îți asumi ce se întâmplă. Dar te apuci și de treabă într-o nouă paradigmă – una asumată!

Distribuie și tu:

START Nominalizări PIN AWARDS 2024!

Industria regională de TECH se pregătește să celebreze o nouă serie de recunoașteri prin Gala PIN AWARDS 2024, care va avea loc joi, 23 mai

RECOMANDATE

Articole similare

George_SmartEU

BCR extinde serviciile pentru antreprenori din George și lansează George SmartEU, o funcționalitate care facilitează accesul la informații despre programele de finanțare din fonduri europene sau naționale

București, 18 aprilie 2024. Banca Comercială Română anunță o nouă extindere a ecosistemului digital George prin lansarea George SmartEU, funcționalitate care facilitează accesul antreprenorilor la informații complete despre programele de finanțare din fonduri europene sau naționale.

FORVIA - Hella - TUIASI

FORVIA HELLA România modernizează un laborator de studiu pentru studenți în Iași 

Furnizorul automotive internațional FORVIA HELLA continuă să sprijine educația în universitățile partenere din România, în orașele în care își desfășoară activitatea. La mai bine de un an de la inaugurarea centrului tehnic de la Iași, compania a finalizat un laborator, spațiu de studiu pentru studenții Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi” Iași.

PIN magazine - IT și Pisica lui Schrodinger

Industria IT și pisica lui Schrödinger

În 2024, dacă întrebi 100 de manageri IT cum va arăta piața și tendințele din industrie, vei primi tot atâtea răspunsuri paradoxale precum „pisica lui Schrödinger” – unii vor spune că piața dă semne de revenire, alții vor spune că se fac încă disponibilizări și că există presiuni din partea clienților privitoare la proiectele în derulare. Cu alte cuvinte, din perspectiva unora, în 2024 industria IT își va reveni, ne vom întoarce la birou (mai mult sau mai puțin forțați) încurajați de faptul că se reiau angajările și se deschid proiecte noi.