Publicația industriei TECH regionale

BCR lanseaza primul program de Mindfulness financiar din Romania

București, 3 noiembrie BCR lansează programul „Mindfulness financiar: cum să-ți îmbunătățești relația cu banii. Program de educație financiară în 21 de pași”. Realizat în colaborare cu psihoterapeutul Gáspár György și structurat în 21 de pași ușor de parcurs, programul este primul de acest gen din România. Prin intermediul lui, cei care-l parcurg vor înțelege cum pot să ajungă la un comportament financiar mai conștient și echilibrat. 
Psihoterapeutul Gáspár György spune despre acesta: „împreună cu BCR, am creat un program de autocunoaștere și dezvoltare financiară, menit să ne vindece relația cu banii și să ne sporească dividendele fericirii. Cei 21 de pași, care constau într-o serie de acțiuni concrete, ne pot ghida în atingerea obiectivelor financiare și recunoașterea faptului că banii sunt doar un mijloc de a călători prin viață, și nu destinația finală”.
Programul este format din 21 de pași zilnici, gândiți sub forma unor lecții ce oferă informații care să-i familiarizeze cu subiectul pe cei care îl parcurg, dar și exerciții practice, pentru o mai bună înțelegere a subiectelor prezentate. Mindfulness se referă la starea de prezență conștientă, la concentrarea atenției pe momentul prezent, intenționat, și eliminând judecata critică. Aplicat în gestionarea relației cu banii, acesta permite dobândirea unei mai bune înțelegeri a propriilor acțiuni și gânduri, dar și dezvoltarea abilităților care duc la realizarea unor alegeri financiare inteligente.
Printre temele incluse în program se numără:

  • Identificarea tipologiilor financiare;
  • Banii și rușinea;
  • Shoppingul emoțional;
  • Legătura dintre generozitate și bunăstare financiară;
  • Legătura dintre economii și empatie.

 Programul este parte a proiectului Școala de Bani, lansat în urmă cu patru ani, prin care BCR susține educația financiară din România, atât în rândul adulților, cât și al copiilor. Din luna noiembrie, site-ul www.scoaladebani.ro este accesibil într-o versiune nouă și îmbunătățită, menită să ușureze accesul la informații, exerciții și sfaturi utile pentru toți cei ce doresc să își dezvolte inteligența financiară. 
„Cum putem dezvolta o relație sănătoasă cu banii? Ce înseamnă să ai o atitudine conștientă când vine vorba de finanțele tale? Cum poți fi mai inteligent financiar și în același timp ancorat în prezent? Sunt întrebări pe care ni le-am pus mulți dintre noi, mai ales în această perioadă. Și pentru că mereu ne dorim să oferim răspunsuri, am decis să îmbinăm experiența BCR în finanțe cu experiența psihologului Gáspár György în mindfulness și să lansăm un program unic în România: Mindfulness financiar: Un program de educație financiară în 21 de pași”, a declarat Nicoleta Deliu-Pașol, coordonatoarea proiectului Școala de Bani BCR.
Programul de Mindfulness financiar poate fi accesat gratuit de oricine pe pagina www.scoaladebani.ro, singura condiție fiind crearea unui cont pe site. La final, participanții vor primi o diplomă de participare și au ocazia de a participa la o lecție individuală de educație financiară, cu unul dintre profesorii Școala de Bani.  

Distribuie și tu:

START Nominalizări PIN AWARDS 2024!

Industria regională de TECH se pregătește să celebreze o nouă serie de recunoașteri prin Gala PIN AWARDS 2024, care va avea loc joi, 23 mai

RECOMANDATE

Articole similare

George_SmartEU

BCR extinde serviciile pentru antreprenori din George și lansează George SmartEU, o funcționalitate care facilitează accesul la informații despre programele de finanțare din fonduri europene sau naționale

București, 18 aprilie 2024. Banca Comercială Română anunță o nouă extindere a ecosistemului digital George prin lansarea George SmartEU, funcționalitate care facilitează accesul antreprenorilor la informații complete despre programele de finanțare din fonduri europene sau naționale.

FORVIA - Hella - TUIASI

FORVIA HELLA România modernizează un laborator de studiu pentru studenți în Iași 

Furnizorul automotive internațional FORVIA HELLA continuă să sprijine educația în universitățile partenere din România, în orașele în care își desfășoară activitatea. La mai bine de un an de la inaugurarea centrului tehnic de la Iași, compania a finalizat un laborator, spațiu de studiu pentru studenții Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi” Iași.

PIN magazine - IT și Pisica lui Schrodinger

Industria IT și pisica lui Schrödinger

În 2024, dacă întrebi 100 de manageri IT cum va arăta piața și tendințele din industrie, vei primi tot atâtea răspunsuri paradoxale precum „pisica lui Schrödinger” – unii vor spune că piața dă semne de revenire, alții vor spune că se fac încă disponibilizări și că există presiuni din partea clienților privitoare la proiectele în derulare. Cu alte cuvinte, din perspectiva unora, în 2024 industria IT își va reveni, ne vom întoarce la birou (mai mult sau mai puțin forțați) încurajați de faptul că se reiau angajările și se deschid proiecte noi.