Nicolae Leontiev

Communications Manager

Asociația Obștească “Code for Moldova” (în continuare “C4M”) este o asociație apolitică, neguvernamentală și non-profit. 

C4M este și prima asociație civic-tech din Republica Moldova care vine să rezolve problemele societății prin soluțiile IT pe bază de voluntariat. 

Scopul nostru este crearea soluțiilor digitale pro-bono pentru a sprijini comunitatea și instituțiile de stat din Moldova în diverse domenii: medicină, educație, transparența guvernării, e-servicii, mobilitate, ș.a. 

Viziunea acestei asociații este: Stimularea activismului civic și îmbunătățirea infrastructurii în mediul în care locuim prin implicarea cetățenilor pe bază de voluntariat în implementarea soluțiilor digitale civice. 

Obiective

  • Creșterea activismului civic pentru a face din Moldova țara pe care ne-o dorim
  • Identificarea problemelor ce pot fi soluționate prin soluții digitale 
  • Dezvoltarea și promovarea soluțiilor digitale 
  • Promovarea transparenței prin Date Deschise 
  • Crearea unei rețele de tineri activi și responsabili, care să poată contribui cu ideile și cunoștințele la soluționarea problemelor din comunitate 
  • Promovarea tehnologiilor informaționale în rândul tinerilor 

Finanțare: C4M este 100% non-profit. Implicarea noastră este pe bază de voluntariat. Proiectele noastre sunt realizate cu forțele proprii, precum și cu ajutorul partenerilor și sponsorilor. 

Activitatea C4M e structurată în trei etape: 

  1. Selectarea problemei, 
  2. Cercetarea 
  3. Implementarea. 

Selectarea problemei: Este etapa unde analizăm problemele sociale și dăm forma unor soluții care pot rezolva aceste probleme. La început alegem unul sau mai multe domenii de cercetare. Drept exemplu poate fi Educația. Apoi, mapăm domeniul, pentru a înțelege mai bine ce reprezintă și cine sunt părțile interesate. Asta înseamnă că în exemplul nostru că împărțim domeniul Educației în părți mai mici: : studii preșcolare, studii medii liceale, studii superioare, ș.a Apoi identificăm organizațiile, instituțiile și grupurile de persoane care au o implicare directă în zonele listate mai sus: profesori, ONG-uri din domeniul educației, administrarea instituțiilor de stat, părinți, antreprenori, absolvenți, ș.a

Cercetarea problemei este realizată atât prin metode cantitative (chestionare, date statistice, sondaje), cât și prin metode calitative (interviuri, focus grupuri, analiză documentară și rapoarte pe tema cercetată). Astfel sunt identificate defectele și punctele nevralgice, care duc la definirea problemei Tot la această etapă se realizează și cercetarea experienței utilizatorului (UX) și a soluțiilor tech existente în alte țări. Astfel, ne dăm seama cum am putea ameliora (sau rezolva complet) problema prin soluții tehnice. La sfârșitul acestei faze, avem câte o fișă completă pentru fiecare problemă identificată și o idee clară despre cum am putea rezolva acea problemă prin soluții digitale. Incubăm și prototipăm soluțiile și le testăm cu utilizatori reali pentru a ne asigura că rezolvă problema urmărită și că vor avea impactul real scontat. 

Implementarea. Prezentăm toate aceste soluții tuturor pe o platformă unică. Sunt expuse soluțiile publicului larg care le poate vedea, analiza și poate interacționa cu ele. 

De aici există trei posibilități: 

(a) dezvoltăm noi soluția 

(b) o companie decide să dezvolte una dintre soluții pro-bono, 

(c) o fundație sau un furnizor de granturi se oferă să susțină logistic și financiar dezvoltarea unei soluții identificate pentru un alt ONG. 

Când dezvoltăm noi soluția, comunitatea de voluntari Code for Moldova construiește și întreține infrastructura necesară pentru dezvoltarea acestor aplicații și totodată lucrează la transformarea prototipurilor în aplicații reale. Developerii care se alătură echipei de voluntari Code for Moldova pot lucra online (cu ajutorul Slack-ului și al repository-urilor de pe GitHub) când vor și când se simt mai confortabil, rezolvând taskurile listate în repository-urile noastre publice. Cei care preferă să lucreze alături de echipele noastre tech în timp real, într-o locație fizică pot să se alăture Hack Day-urilor (evenimente unde specialiștii IT se cunosc și muncesc împreună) organizate de Code for Moldova în Chișinău. 

 

*Aplicațiile sunt dezvoltate, testate, lansate, comunicate, monitorizate și îmbunătățite. 

**Unele aplicații sunt administrate și comunicate după lansare alături de organizații partener.

Soluții deja implementate: www.ajut.md www.voluntar.md www.info.c19.md www.votdiaspora.md

La moment suntem focusați, până pe 31 mai, pe domeniul Educație și anume Ghidarea în carieră.

Următoarea jumătate de an ne vom focusa pe domeniul Mediu

Site: www.code4.md