Publicația industriei TECH regionale

Interviu – Orice antreprenor local se poate extinde global dacă are fler și inspirație

Interviu realizat de Dan Radu, editor sef #PINmagazine, cu Mihaela Ganciu, fondatoarea agenției de comunicare #Caracteristic
Care erau așteptările de la piața din Iași înainte de a debuta acolo și cum s-au schimbat apoi?
Am ajuns la Iași în urmă cu patru ani, în iunie 2016. Îmi doream această vizită din vremea studenției. Auzisem multe lucruri despre acest frumos oraș și eram curioasă. Așa că ce era plănuit ca o excursie personală s-a transformat rapid într-o oportunitate de business. Am vizitat orașul cu multă plăcere, însă fără așteptări. Am savurat poveștile oamenilor, locurile, și m-am lăsat cucerită de acest farmec aparte. În septembrie am revenit pentru o discuție. Aceasta nu s-a materializat, însă am revenit acasă cu două contracte importante. Acel moment a marcat pentru mine această decizie, acum importantă, de-a extinde ce înseamnă Caracteristic dincolo de București și de-a prezenta țării și alte tipuri de antreprenoriat.
Care sunt afacerile pe care le-ai vedea susținute mai mult în provincie și, în special, la Iași?
Startup-urile din IT prind avânt și e un lucru extraordinar. M-am convins de asta prin apropierea de Innovation Labs, cel mai important program de pre-accelerare start-up-uri din România. Tinerii își doresc să ajungă să lucreze în companii multinaționale, însă ignoră că oportunitățile pe care ți le oferă un start-up sunt unice. Energia e diferită, potențialul e enorm. Iar orașe precum Cluj și Iași reprezintă un mediu excelent pentru o dezvoltare de acest tip, pentru că se bazează, pe de o parte, pe mediul academic puternic, dar și pentru că pot veni cu soluții la probleme de care poate alții, în alte orașe, nu s-au lovit.
Cum ar putea ieși din regiune un antreprenor și să fie cunoscut la nivel național? Cum răzbate?
Antreprenorii din regiune au deschidere și încredere, ceea ce în munca noastră ajută foarte mult. Sunt foarte atașați de munca lor și au o plăcere deosebită de a-și spune povestea. Pentru a deveni cât mai cunoscuți, e important să se expună, să se implice. În acești ani am organizat press trip-uri, oamenii ne-au primit în casa lor, și-au spus povestea. Sunt sinceri și asumați. Vorbesc despre eșecuri și greșeli cu seninătatea cu care prezintă rezultatele și succesul muncii lor. Totodată, este un lucru crucial când vorbim de mediul de business: ce produs sau ce idee oferi lumii? Orice antreprenor regional se poate extinde pe plan național dacă are fler și inspirație și vine cu soluția care poate ajuta mai mulți oameni.
Care ar fi avantajele pentru un client care vine din provincie și încearcă să se extindă atât în Capitală, cât și în alte orașe mari din România?
Când are un produs foarte bun, lucrurile se întâmplă de la sine. Oamenii întreabă, sunt preocupați să descopere noutăți. Acesta e contextul fericit în care trăim cu toții în perioada aceasta. Vorbim de oportunități și de alternative. Câteva momente pe care le-am experimentat eu la prima mână, legat de inițiative antreprenoriale din Iași, mi-au arătat și reconfirmat că produsul poate fi cea mai bună carte de vizită. Am adus dulciuri de la Glazurai prietenilor de la Capitală. Au spus că nu au mâncat o ciocolată de casă mai bună, iar acum aproape toți mă întreabă când se deschide Glazurai la București. Am adus vin de la Strunga, de la Gramma, la București, dar și la Cluj. Am primit feedback pozitiv. Același lucru s-a întâmplat când vine vorba de berea artizanală de la Capra Noastră. S-a dus vestea cu ușurință în Capitală, la Cluj. Văd oameni care citesc cu umor și plăcere etichetele, să vadă ce mai spune Capra jucăușă de la Iași. Aceste produse merită să fie acolo.
Prin ce s-ar remarca un antreprenor din regiune față de unul din București? Putem vorbi de astfel de diferențe?

Sunt oameni și oameni peste tot. La Iași am simțit o naturalețe care m-a inspirat. Oamenii se simt bine cu ei, muncesc enorm, își iubesc produsul și sunt foarte atenți la ceea ce oferă. Îi ajută această spontaneitate, au poftă de viață și își pun toată inima în ceea ce fac. De fapt, cea mai importantă caracteristică, predominantă atunci când comparăm capitala cu alte orașe, este că local poți identifica anumite nevoi. București e un oraș mare, cu câteva milioane de locuitori, și deja mizele sunt altele, iar atenția pentru soluții gândite pentru comunități nu mai e așa mare. Dar o astfel de soluție, pornită dintr-o regiune, poate trece prin procesul de scalare mai ușor. E ca și cum ne-am inspira noi, ca țară, de la Estonia când vine vorba de digitalizare. Ei au experimentat-o cu o populație de 10 ori mai mică și a funcționat. Către așa ceva i-aș împinge pe antreprenorii și inovatorii din regiunile României: să identifice nevoi, apoi să vină cu soluțiile sau cu produsele lor mai bune, iar ultimul pas e să se extindă.

Dacă discutăm de inspirația pe care orașul o oferă, ce are Iașul de oferit tinerilor antreprenori?
Am întâlnit oameni solidari și am tot respectul pentru ei. Sunt generoși, empatici și caută să crească împreună. Orașe ca Iași pot fi pentru antreprenori ca niște incubatoare de idei și de proiecte. Mai ales că, orașul fiind mai mic și comunitatea ceva mai conectată, înseamnă că dacă un produs e validat acolo, și-l faci după toate normele de calitate și eficiență, atunci va fi ușor să livrezi cu același mindset în alte orașe. De ce nu, chiar și în afara țării.
De ce nu auzim mai des de agenții de comunicare care să-și extindă serviciile către alte orașe, în afară de București?
E nevoie aici de ceva flexibilitate și dinamism. Lucrurile funcționează diferit. Acesta e avantajul nostru, ne permitem să fim cât mai flexibili. Totodată, atât comunicarea și publicitatea, cât și presa s-au dezvoltat în jurul polilor de interes. Industria de comunicare și publicitate a crescut în jurul companiilor care au venit în România. Și multe dintre ele au venit din prima în București. Dar acum observăm o schimbare aici. Iași, Cluj, Timișoara sunt orașe care, în ultimii 10 ani, au atras tot mai multe companii globale. Eu mă aștept ca în cinci ani să discutăm deja de agenții care dezvoltă reprezentanțe locale.
Care sunt țintele Caracteristic pentru afaceri din regiunile României în următoarea perioadă? Luați în calcul și alte orașe, în afară de Cluj, Iași sau Constanța?
Când am creat Caracteristic, alergam mult pentru o discuție, o oportunitate, chiar și pentru o fotografie. Nu mi-am pus niciun moment problema că ceva e departe. Acum ne concentrăm mai mult ca niciodată pe proiectele care au o poveste ce merită dusă mai departe. Indiferent de regiune. La momentul acesta avem o prezență bună la Iași, Cluj și, mai nou, Mamaia, printr-un proiect drag nouă. E cazul ca românii să afle că mediul antreprenorial din România se dezvoltă în fiecare an, iar ce mă încântă pe mine cel mai mult e să văd rețete proprii, nu scenarii adaptate din afară.
Într-o listă scurtă de 5 caracteristici, ce le-ai recomanda antreprenorilor din provincie să facă astfel încât să se remarce pe plan național?

  • Seriozitate – cel mai important e să fii foarte serios cu ceea ce promiți și ceea ce livrezi, iar produsul cu care ajungi în fața oamenilor să fie unul pe care îl folosești și în care ai încredere. O astfel de atitudine vinde mai mult decât orice, iar asta mai ales pe termen lung
  • Sinceritate și asumare – să aibă motivația corectă și să facă lucrurile cu asumare
  • Curaj – să îndrăznească să ajungă până acolo unde nu ar fi visat
  • Unicitate – să nu se compare cu alții și să construiască lucrurile în ritmul său, fără să fie presat de ceea ce fac ceilalți
  • Constanță, continuitate, perseverență – să nu abandoneze! Gustul succesului e plăcut, recunoașterea ne ajută pe toți, însă e mult de muncă în continuare

Distribuie și tu:

Piața muncii dă semne optimiste în 2024: angajările continuă

Noul an aduce vești bune pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă. Angajatorii au început deja procesul de recrutare și urmăresc să găsească, într-un timp cât mai scurt, candidați potriviți. Ca de fiecare dată, Târgul de Cariere susține piața muncii și aduce împreună, și în această primăvară, candidații și angajatorii.

CEE Startup Landscape: Why Moldova Should Be on Your Watch List

Quietly emerging as a hub for startups and investors, Moldova, a small Eastern European nation, with a population of 2.45 million and a GDP of $45.02 billion, is increasingly gaining traction in the tech startup ecosystem. Having gained independence from the Soviet Union in 1991, Moldova embarked on a mission to rebuild and prosper.

RECOMANDATE

Articole similare