Publicația industriei TECH regionale

Piața talentelor IT din Republica Moldova este și va fi valorificată

În Republica Moldova, în ultimii ani, dezvoltarea domeniului IT și-a croit propriul traseu „în amonte”,aparte de celelalte industrii cu creștere mai lentă, stagnare sau regres. Acest fenomen însă nu exclude dificultățile „din culise”, ce țin de insuficiența specialiștilor în domeniu, care reprezintă creierul acestei mașinării, pe de o parte și diversificarea tehnologiilor informaționale și volumul de muncă în continuă creștere per angajat, pe de altă parte. 
Cu toate acestea, aș vrea să subliniez din start că sector IT în Republica Moldova are mari perspective, or piața locală a IT va crește în anii următori din ce în ce mai mult, pentru că există și pot replicate bune practice în domeniu ale unor companii de IT, care au personal calificat și profesioniști implicați în ciclul complet de viață al unui produs software, începând cu proiectarea lui și strategia tehnică și finalizând cu producerea și testarea.
Industria IT din Moldova este în căutare de tineri talentați în permanență. Pentru a angaja specialiști, companiile IT elaborează și aplică diverse strategii de recrutare, cum ar fi atragerea tinerilor specialiști de la alte companii prin înaintarea de oferte mult mai atractive, organizarea de internshipuri pentru doritorii de a se lansa în acest domeniu, participarea la târgurile de cariere, organizarea de concursuri pentru liceenii și studenții din universități care sunt pasionați de IT.
Deja este atestată tendința ca după angajare în majoritatea companiilor existente pe piața IT din Moldova să apară riscul ca cei mai talentați specialiști să plece către alte companii cu oferte mult mai consistente și atunci acestea sunt nevoite să-și pună la punct diverse sisteme de retenție, cu programe de motivare și cu investire de resurse suplimentare pentru a-și ține „copiii” acasă.
Deși investițiile în personal cresc de la an la an, profitul companiilor IT nu scade, dimpotrivă crește, ceea ce demonstrează că deocamdată strategiile de retenție aplicate dau rezultate pozitive. Din propria experiență, am remarcat că cel mai des tinerii specialiști IT rămân fideli companiilor care le oferă un salariu și condiții de muncă bune, o viziune clară de creștere profesională și o cultură organizațională aproape sufletului lor.
O problemă a pieței tinerelor talente IT din Moldova este că, deși mai multe companii de IT s-au extins și numărul angajaților a crescut simțitor, acesta nu este încă suficient pentru acoperirea cererii mereu crescânde. Mai mult decât atât, invadarea frecventă a pieței IT din Moldova de către companiile din țările străine, duce la golirea bazinului cu specialiști talentați după migrarea lor către alte țări, fiind atrași de ofertele generoase ale acestor companii.
În aceste condiții, riscul de a rămâne cu prea puțini tineri talentați și specialiști seniori în țară determină companiile locale să crească cheltuielile pentru a reține angajații. Drept urmare, în unele dintre companiile locale nivelul de salarizare este similar nivelului din Occident. De exemplu un specialist Junior primește de la 400$ în sus, iar un specialist Senior ajunge să primească de la 1500$ și mai mult.
O altă problemă cu care se confruntă piața IT din Moldova este calitatea pregătirii tinerilor specialiști. Pentru a suplini bazinul cu talente, companiile IT recrutează frecvent tineri din rândul studenților, mulți dintre care încep să lucreze din anii de facultate, chiar dacă nivelul lor de cunoștințe, abilitățile de comunicare în limba engleză și cele de lucru în echipă nu corespund așteptărilor acestora. O soluție la această problemă o reprezintă lansarea mai multor școli gratuite, care oferă tinerilor posibilitatea de a se instrui, a-și dezvolta competențele și de a face o carieră de succes în IT.
Piața tinerilor talente IT din Moldova are potențial și va deveni mai atractivă pe plan intern și extern, pentru că are profesioniști dedicați, iar Republica Moldova oferă un șir de beneficii companiilor, implicit și clienților acestora (scutiri de impozite, salarii mai mici, viteză bună la internet, etc.). În această ordine de idei, se impune, cât de curând posibil, elaborarea și implementarea unor strategii de antrenare și de promovare a creativității tinerilor cu abilități în domeniul IT ca să poată genera și dezvolta idei de proiecte inovative și sustenabile.

Distribuie și tu:

START Nominalizări PIN AWARDS 2024!

Industria regională de TECH se pregătește să celebreze o nouă serie de recunoașteri prin Gala PIN AWARDS 2024, care va avea loc joi, 23 mai

RECOMANDATE

Articole similare

George_SmartEU

BCR extinde serviciile pentru antreprenori din George și lansează George SmartEU, o funcționalitate care facilitează accesul la informații despre programele de finanțare din fonduri europene sau naționale

București, 18 aprilie 2024. Banca Comercială Română anunță o nouă extindere a ecosistemului digital George prin lansarea George SmartEU, funcționalitate care facilitează accesul antreprenorilor la informații complete despre programele de finanțare din fonduri europene sau naționale.

FORVIA - Hella - TUIASI

FORVIA HELLA România modernizează un laborator de studiu pentru studenți în Iași 

Furnizorul automotive internațional FORVIA HELLA continuă să sprijine educația în universitățile partenere din România, în orașele în care își desfășoară activitatea. La mai bine de un an de la inaugurarea centrului tehnic de la Iași, compania a finalizat un laborator, spațiu de studiu pentru studenții Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi” Iași.

PIN magazine - IT și Pisica lui Schrodinger

Industria IT și pisica lui Schrödinger

În 2024, dacă întrebi 100 de manageri IT cum va arăta piața și tendințele din industrie, vei primi tot atâtea răspunsuri paradoxale precum „pisica lui Schrödinger” – unii vor spune că piața dă semne de revenire, alții vor spune că se fac încă disponibilizări și că există presiuni din partea clienților privitoare la proiectele în derulare. Cu alte cuvinte, din perspectiva unora, în 2024 industria IT își va reveni, ne vom întoarce la birou (mai mult sau mai puțin forțați) încurajați de faptul că se reiau angajările și se deschid proiecte noi.