Publicația industriei TECH regionale

Primăria Iași susține dezvoltarea sectorului clădirilor verzi

Dan Hanganu Architects – proiect Liang Tian Telecommunication, China, 2011
La sfarsitul lunii august 2018, Consiliul Local Iași a votat în unanimitate, un proiect de Hotărâre de Consiliu Local privind aprobarea unei scheme de ajutor de minimis prin care se oferă beneficii fiscale de până la 50% reducere din impozitul pe clădirile certificate ca fiind verzi și eficiente energetic clasă A.
Beneficiarii sunt persoanele juridice care construiesc clădiri “verzi” sau care renovează major clădiri existente. Facilitățile fiscale nu se aplică clădirilor certificate pentru mentenanță și operare și prioritizează clădirile certificate “Fully Fitted” – construite sau renovate major complet finisate, pentru un impact social și de mediu superior. Aceste elemente diferențiază HCL-ul adoptat la Iași de alte scheme de minimis adoptate în alte orașe.
Schema de minimis recent adoptată plasează Iașul pe harta clădirilor verzi și alături de “Regulamentul de Reducere și Prevenire a Poluării pe Șantiere” crează cel mai complet cadru pentru dezvoltarea sectorului clădirilor verzi, din România.” – dr. Dorin Beu, președinte Romania Green Building Council (ROGBC)
Scopul urmărit este dezvoltarea durabilă, regenerarea urbană și protecția mediului înconjurător prin utilizarea rațională și eficientă a resurselor naturale, economisirea energiei și utilizarea unor surse de energie regenerabile.
“Adoptarea unei legislații de stimulare a construcției de clădiri verzi pune Iașul pe lista destinațiilor favorite ale marilor dezvoltatori imobiliari, cu un impact direct asupra dezvoltării stocului de clădiri moderne de birouri din perioada 2019-2021.” – Dan Zaharia, senior consultant EXTIND
Măsura adoptată în Consiliul Local face parte dintr-un plan mai amplu de măsuri care să alinieze municipiul Iași la cerințele Uniunii Europene privind creșterea calității vieții în marile orașe ale Europei.
“Planul nostru conține mai multe măsuri, unele deja adoptate, cum ar fi investițiile în reabilitarea și modernizarea sistemului de termoficare, adoptarea unor regulamente în ceea ce privește creșterea suprafețelor de spațiu verde în oraș, protecția și controlul în zonele de șantier, achiziționarea de mijloace de transport în comun puțin poluante, investițiile în achiziționarea de tramvaie noi și autobuze electrice cu fonduri europene, investițiile în mijloacele de transport alternative – crearea unui sistem municipal de bike-sharing, colectarea separată a deșeurilor – care a demarat chiar în această toamnă, investițiile cu fonduri europene în reabilitarea și reintroducerea în circuitul public a terenurilor verzi degradate.
Orașul nostru are nevoie și de alte măsuri care nu țin de competența autorității administrației publice locale, iar cele mai importante sunt cele care privesc construirea șoselei de centură și stimularea achiziției de mijloace de transport electric la nivel național, descurajarea achiziției de autovehicule poluante – pe principiul poluatorul plătește. Am încredere că măsurile pe care le adoptăm noi la nivel local vor face din Iași un oraș atractiv din acest punct de vedere, unde calitatea vieții să crească, iar ieșenii să se bucure de un mediu care să susțină un stil de viață mai curat și mai sănătos”, a declarat Mihai Chirica, primarul municipiului IASI.
Facilitățile fiscale se vor aplica pe perioada 1 ianuarie 2019 – 30 decembrie 2021 și sunt acordate în funcție de nivelul de sustenabilitate al clădirii, după cum urmează:

  • reduceri cu 50% a impozitului pe clădiri, fără a depăși 20.000 euro/an, în cazul în care clădirea deține un certificat de performanță energetică clasa A, precum și un certificat de clădire verde pentru nivelurile superioare (Platinum, Outstanding, Gold, Excellent);
  • reduceri cu 35% a impozitului pe clădire, fără a depăși 20.000 euro/an, în cazul în care clădirea deține un certificat de performanță energetică clasa A, precum și un certificat de clădire verde pentru niveluri intermediare (Silver, Very Good);
  • reduceri cu 20% a impozitului pe clădire, fără a depăși 20.000 euro/an, în cazul în care clădirea deține un certificat de performanță energetică clasa A, precum și un certificat de clădire verde pentru niveluri (Bronze, Good, Certified).

EXTIND este o companie imobiliara specializata pe inchirierea de cladiri de birouri in orasele regionale de succes.
Romania Green Building Council (ROGBC) este unica organizație din România care susține dezvoltarea sectorului clădirilor verzi prin responsabilitatea fata de mediu si eficienta energetica pe toată durata ciclului de viata a unei cladiri (de la faza de design, constructie pana la operare si deconstruire), recunoscută la nivel național și internațional. RoGBC a inițiat și incurajat adoptarea de facilități fiscale care să susțină dezvoltarea sectorului clădirilor verzi incă din anul 2010.
 
Pentru mai multe detalii

  • Dan ZAHARIA, senior consultant EXTIND, membru fondator al ROGBC Moldova.
  • 0722-523102, [email protected]

Distribuie și tu:

Piața muncii dă semne optimiste în 2024: angajările continuă

Noul an aduce vești bune pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă. Angajatorii au început deja procesul de recrutare și urmăresc să găsească, într-un timp cât mai scurt, candidați potriviți. Ca de fiecare dată, Târgul de Cariere susține piața muncii și aduce împreună, și în această primăvară, candidații și angajatorii.

CEE Startup Landscape: Why Moldova Should Be on Your Watch List

Quietly emerging as a hub for startups and investors, Moldova, a small Eastern European nation, with a population of 2.45 million and a GDP of $45.02 billion, is increasingly gaining traction in the tech startup ecosystem. Having gained independence from the Soviet Union in 1991, Moldova embarked on a mission to rebuild and prosper.

RECOMANDATE

Articole similare