Publicația industriei TECH regionale

XWiki Iași: O companie IT surprinzătoare – mai multe femei decât bărbați

XWiki este o companie ce activează în domeniul Open Source, propunând un produs propriu – o platformă web cu soluții și servicii colaborative.

Compania a fost fondată în 2004 în Franța și, din 2007, în România.

La momentul publicării acestui articol echipa este formată din 39 de angajați, în cele două birouri: Paris și Iași.

Diversitatea la locul de muncă este importantă pentru noi, însă a venit în mod natural, pentru că mereu am căutat să angajăm persoana cea mai pregătită, indiferent de vârstă, sex, religie sau alți factori externi.

În ceea ce privește distribuția pe genuri, diferența între procentul persoanelor de sex feminin și de cel masculin este destul de mică pentru întreaga companie. Statisticile pentru biroul din Iași sunt, însă, mai interesante: numărul fetelor depășește considerabil cel al bărbaților.

Ecaterina Moraru – Lead Interaction Designer

Cu cât vor fi mai multe femei în IT, cu atât vor atrage și pe altele

Dintre absolvenții de liceu din generația mea, sunt printre puținii care au ajuns să lucreze în domeniu. Țin minte că, atunci când am fost admisă la Facultatea de Informatică, erau puține fete care urmau aceleași cursuri, fiind vizibilă diferența de gen ce avea să marcheze acest domeniu.

Mai mult, dacă erai pasionată de gaming, chiar erai o raritate. Astăzi, lucrurile s-au schimbat mult.

La XWiki lucrez ca Interaction Designer. Chiar dacă ceea ce fac poate să pară mai „soft”, pentru mine a fost cea mai bună alegere, iar asta mă motivează să vin la muncă cu drag.

În Iași, domeniul Interaction Design și sfera de User Experience sunt încă în fază incipientă. Nu pot să spun că am avut de la cine „fura meserie”, dar cred că am reușit să descopăr și să implementez soluții care au făcut soft-ul să fie accesibil și ușor de folosit.

XWiki a fost prima companie din Iași care a dezvoltat un produs Open Source și, chiar și azi, încă se numără printre puținele companii cu această filosofie.

Mereu mi-am dorit să contribui la crearea unui produs, iar aici fac parte din echipa care dezvoltă produsul Open Source.

Mă ocup de specificațiile și interfața noilor funcționalități pe care dorim să le integrăm în produs. Creez prototipuri și scriu cod pentru front-end. Colaborez cu comunitatea noastră internațională și luăm împreună decizii asupra funcționalităților care vor fi implementate.

Produsul pe care îl dezvolt și la care contribui, de mai mult de 10 ani, are peste 3 milioane de descărcări și utilizatori din mai mult de 115 țări.

În loc de concluzie, consider că femeie fiind poți să înveți și să lucrezi în orice specializare IT îți dorești. Plus, acest domeniu îți permite să acționezi și să te dezvolți, nu doar local, ci global.

Cu cât vor fi mai multe femei care lucrează în domeniu, și vorbesc despre experiența lor, cu atât mai mult vor atrage și altele care își vor dori același lucru.

Oana-Lavinia Florean – Software Development Engineer Intern

Contrar așteptărilor, nu am remarcat o discrepanță mare legată de numărul de fete

Sunt absolventă a Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași și studentă în anul 3 la Facultatea de Informatică, iar pentru ultimele trei luni unul dintre internii din cadrul XWiki.

Am avut, s-ar putea spune, o experiență strâns legată de domeniul IT și, contrar așteptărilor, nu am remarcat o discrepanță mare legată de numărul de fete.

În cadrul XWiki am avut parte de primul meu internship, prima mea experiență într-o companie, aceasta oferindu-mi oportunitatea de a interacționa cu mediul Open Source.

Am fost membru al echipei ce dezvoltă produsul Open Source și am avut ocazia de a cunoaște un subdomeniu al IT-ului mai puțin cunoscut în România.

Am interacționat cu persoane din alte țări, mi-am văzut contribuțiile integrate în noile versiuni ale produsului și mi-am dezvoltat, în același timp, cunoștințele de programator.”

Cristina Roșu – Office and Legal Administrator, DPO

Provocarea este cum asigurăm o balanță între nediscriminarea de gen și meritocrație

Sunt absolventă de studii juridice, cu o specializare în Dreptul afacerilor, iar în prezent lucrez din sediul XWiki din Paris, după un an petrecut în biroul din Iași.

Rolul meu îmbină abilități transversale, din domenii legate de resurse umane, drept, protecția datelor, contabilitate, vânzare de tehnologie – toate pentru că XWiki, angajatorul meu, este o companie Open Source.

Majoritatea colegilor mei sunt specializați în informatică și profesioniști în acest domeniu, însă există loc și nevoie de alte abilități din partea angajaților.

Am avut ocazia să particip și să vorbesc la conferințe IT unde, referitor la diferențele de gen, m-am aflat la o prezentare unde erau de față doar bărbați. Acela a fost unul din momentele în care mi-am dat seama de disparitatea din industrie, sau din segmente de industrie.

Din fericire, la XWiki nu există pro­blema aceasta – aproape jumătate dintre angajați sunt femei (inclusiv în funcții de conducere) – la fel cum nu există discriminări legate de gen.

Mi-aș dori ca modelul acesta să se regăsească în general, în toate companiile IT.

Provocarea este cum asigurăm o balanță între acest model și meritocrație, care, în majoritatea cazurilor, aduce bărbați în procesele de recrutare finalizate cu o ofertă. În plus, problema discriminării în IT bazată pe genul angajatului pare a fi una reală, judecând după analize pe care, din fericire, doar le-am citit și nu le-am experimentat personal.

Diana Veron – HR & Admin Coordinator

Din experiența mea de până acum, genul chiar nu contează
Am avut ocazia să intru în industria IT în anul 2011, imediat după finalizarea Masterului Managementul Resurselor Umane la Facultatea de Economie și Administrare, prin angajarea ca Asistent HR & Admin în cadrul XWiki.
A face HR în industria IT a fost unul din visele mele, fiind atrasă în mod deosebit de provocările acestei industrii (în special legate de procesul de recrutare și de motivarea angajaților). Ce am găsit la XWiki a atins întru totul așteptările mele: mediul de lucru, echipa tânără și dinamică, aspectul internațional și modul în care se realizează comunicarea, flexibilitatea programului de muncă, autonomia și încrederea oferită de către management și colegi, relația cu aceștia etc.
Deși, de regulă, în domeniul HR întâlnim mai mult persoane de sex feminin, am avut ocazia să lucrez la XWiki și cu persoane de sex masculin în acest rol, iar din experiența mea de până acum genul chiar nu contează. Ca membru al comitetului de directori XWiki, am simțit întotdeauna că părerea mea este importantă și luată în considerare.
Industria IT este una dinamică și am întâlnit provocări la tot pasul, însă cred că secretul succesului constă în a realiza activitățile cu pasiune și a te afla în cadrul profesional potrivit, alături de echipa potrivită.
Anul acesta am devenit mamă, la provocări alăturându-se astfel mutarea în Franța, realizarea misiunii de la distanță, precum și menținerea unui echilibru între viața de familie și cea profesională.
Una din diferențele mari dintre România și Franța este faptul că, după nașterea primului copil, mamele se întorc la muncă imediat după concediul de maternitate, care durează doar 4 luni de zile.”

Distribuie și tu:

START Nominalizări PIN AWARDS 2024!

Industria regională de TECH se pregătește să celebreze o nouă serie de recunoașteri prin Gala PIN AWARDS 2024, care va avea loc joi, 23 mai

RECOMANDATE

Articole similare

FORVIA - Hella - TUIASI

FORVIA HELLA România modernizează un laborator de studiu pentru studenți în Iași 

Furnizorul automotive internațional FORVIA HELLA continuă să sprijine educația în universitățile partenere din România, în orașele în care își desfășoară activitatea. La mai bine de un an de la inaugurarea centrului tehnic de la Iași, compania a finalizat un laborator, spațiu de studiu pentru studenții Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi” Iași.

PIN magazine - IT și Pisica lui Schrodinger

Industria IT și pisica lui Schrödinger

În 2024, dacă întrebi 100 de manageri IT cum va arăta piața și tendințele din industrie, vei primi tot atâtea răspunsuri paradoxale precum „pisica lui Schrödinger” – unii vor spune că piața dă semne de revenire, alții vor spune că se fac încă disponibilizări și că există presiuni din partea clienților privitoare la proiectele în derulare. Cu alte cuvinte, din perspectiva unora, în 2024 industria IT își va reveni, ne vom întoarce la birou (mai mult sau mai puțin forțați) încurajați de faptul că se reiau angajările și se deschid proiecte noi.